Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ţinta noului atac al Rusiei: infrastructura oraşului Dnipro. Zelenski face apel la Congresul american

29 Mart. 2024, 08:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
29 Mart. 2024, 08:58 // În Lume //  Redacția Realitatea

Vineri dimineaţă, Serhii Lîsak, guvernator al regiunii Dnipropetrovsk, a informat  că forţele ruse au lansat un atac susţinut asupra infrastructurii din districtul Kamianske, în apropierea oraşului Dnipro din centrul Ucrainei, cel puţin o persoană fiind rănită.

„Inamicul a atacat situri de infrastructură critică din regiune. Scopul principal al inamicului este poporul nostru şi obiective vitale ale populaţiei”, a scris pe Telegram guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Serhii Lîsak. Informaţiile din zonă nu au putut fi verificate şi din alte surse oficiale.

Serhii Lîsak nu specificat despre ce tip de atac este vorba, dar alţi comentatori de pe Telegram au spus că au fost folosite rachete şi au fost raportate explozii în zonă. De asemenea, un blogger din afara oraşului Kamianske, un oraş-port de peste 200.000 de locuitori, cu o centrală hidroelectrică aflată în amonte de râul Nipru, a raportat un crater de patru metri adâncime şi zece metri lăţime în district. Alte informaţii au spus că au existat întreruperi ale alimentării cu energie electrică şi apă în unele districte.

Lupte au fost raportate şi în apropierea oraşelor aproape distruse Avdiivka şi Bahmut, care au venit după o nouă rundă de atacuri cu rachete şi drone peste noapte, informează dpa, dar informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.

Forţele ruse au organizat în ultimele săptămâni lovituri pe scară largă asupra unor obiective de infrastructură energetică, inclusiv un atac masiv pe 22 martie, descris de Kiev ca fiind cel mai mare astfel de asalt de la invadarea forţelor ruse, în februarie 2022.

În raportul său zilnic despre situaţia de pe front, Statul Major al Ucrainei a enumerat 11 avansări ale forţelor ruse înspre patru localităţi. De-a lungul întregii linii a frontului, de la sud până în partea de est a Ucraina, au izbucnit 48 de bătălii, conform raportului, care a menţionat şi atacuri aeriene şi de artilerie ruseşti în apropiere oraşul Harkov.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Harkov a fost vizat în atacuri cu rachete şi drone de luptă în noaptea de miercuri spre joi, primarul oraşului raportând două explozii, inclusiv una care a lovit şi a distrus un restaurant, fără a se înregistra însă răniţi.

Cel mai recent atac asupra celui de-al doilea oraş ca mărime al Ucrainei a survenit după ce o persoană a fost ucisă şi 19 răniţi într-un atac de miercuri.

Zelenski a făcut un nou apel la Congresul american

Cu doar o zi înainte de acest ultim atac în forţă, joi, preşedintele Volodimir Zelenski insistase pe lângă preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, în favoarea unei „adoptări rapide” programului de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, care este blocat în Congres de anul trecut.

„L-am informat pe preşedintele Camerei, Mike Johnson, despre situaţia de pe câmpul de luptă, în special despre creşterea dramatică a terorii aeriene ruseşti”, a spus Volodimir Zelenski. „În această situaţie, adoptarea rapidă a ajutorului american pentru Ucraina de către Congres este vitală”, a subliniat preşedintele Ucrainei pe Telegram, referitor la discuţia avută cu responsabilul american.

Mike Johnson a dat asigurări săptămâna trecută că examinează „o serie de posibilităţi” privind asistenţa pentru Ucraina, în timp ce planul de ajutor în cauză a fost deja aprobat de către Senat.

Zelenski a afirmat că Rusia a lansat în total 190 de rachete, a trimis 140 de drone şi a aruncat 700 de bombe aeriene ghidate pe teritoriul ucrainean săptămâna trecută.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!