În filme, viaţa într-un castel medieval pare îndestulată şi frumoasă, însă realitatea e departe de ficţiune. Nici măcar pentru nobilime condiţiile de trai nu erau la superlativ. Dacă beneficiau adesea de mese bogate şi petreceri răsunătoare, ei bine, locuitul într-un castel în Evul Mediu avea destule dezavantaje.

Stăpânii aveau la dispoziţie cea mai bună mâncare şi veşminte de soi, însă nu beneficiau de prea multă intimitate şi-un confort mult mai sporit decât cel al servitorilor. Cu toţii dormeau în încăperi extrem de întunecate şi răcoroase şi se confruntau, zi de zi, cu efectele unei igiene precare, scrie clickpentrufemei.ro.

Până şi cei înstăriţi aveau o toaletă care astăzi ne face să strâmbăm din nas. Era, de fapt, doar o bancă din lemn cu mai multe găuri una după alta, care degaja nişte mirosuri greu de suportat în aproape întregul castel. Mai mult, toaleta nu oferea deloc intimitate (cum spuneam, era comună şi fără nicio delimitare între ocupanţii găurilor respective), iar resturile umane erau depozitate într-o mică băltoacă aflată sub WC.

În ceea ce priveşte igiena personală, erau multe probleme şi la acest capitol. Apa proaspătă şi o cadă în care să te îmbăiezi erau un adevărat lux pentru servitori. Iar, atunci când se îmbolnăveau, nu puteau decât să apeleze la diverse leacuri din ierburi sau să nu se trateze deloc.

Încăperile întunecate şi extrem de reci erau mediul perfect pentru tot felul de grozăvii, cum ar fi apariţia şobolanilor. Erau atât de mulţi, încât cei care locuiau acolo aveau senzaţia că-şi împărţeau patul şi restul spaţiului cu vieţuitoarele purtătoare de diverse boli.

Toţi cei care locuiau în castele medievale depindeau de lumina şi căldura soarelui. Nici măcar în timpul zilei nu era destulă lumină înăuntru, având în vedere ferestrele mici care existau, însă tot era mai bine decât seara, când era o singură lumină care să-şi ghidească paşii.

Treburile desfăşurate în exterior începeau întotdeauna la răsăritul soarelui, pentru ca servitorii să beneficieze din plin de toată lumina din zi, ca să bifeze cât mai mult din ceea ce era de făcut. Servitorii se trezeau chiar înainte de-a răsări soarele, ca să aprindă focul în bucătărie şi să înceapă pregătirea şi servirea micului dejun.

Castelele erau făcute din piatră şi principalul gând al celor care le construiau era legat de apărarea lor şi nu de confort. Astfel, fortăreţele imense din piatră aveau întotdeauna ferestre mici şi înguste.

În Evul Mediu, oamenii stăteau la masă în funcţie de importanţa lor. Astfel, Doamna şi Domnul casei erau în capul mesei, iar mâncarea lor era servită întotdeauna prima şi conţinea feluri gourmet cu condimente exotice şi tot felul de specialităţi.

Preparatele celorlalţi meseni – care stăteau în locurile cele mai întunecate şi răcoroase ale sălii – erau mult mai simple. Dar măcar stăteau la masă cu stăpânii lor! Peste 85% dintre oamenii din diverse aşezări erau consideraţi ţărani şi lucrau în exteriorul castelului, unde trebuia să aibă singuri grijă de ei şi de asigurarea următoarei mese.