Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Tofan, despre atacul cibernetic care a compromis datele a 750 000 de moldoveni: ”Aastfel de cazuri se vor înmulți”

27 Oct. 2026, 16:09
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2026, 16:09 // Actualitate //  Realitatea.md

Premierul Vasile Tofan a comentat atacul cibernetic asupra sistemelor informatice din Republica Moldova, afirmând că astfel de incidente reprezintă o realitate pe care autoritățile nu o pot ignora. Șeful Guvernului a declarat că securitatea cibernetică va rămâne o prioritate, în contextul în care atacurile hibride continuă de mai mulți ani.

Potrivit lui Tofan, autoritățile trebuie să investească în consolidarea apărării cibernetice, inclusiv pentru a face față vulnerabilităților care pot fi identificate cu ajutorul inteligenței artificiale.

„Cred că toată lumea înțelege că atacurile hibride nu au început astăzi, nu au început ieri. Suntem de ani buni de zile ținta atacurilor și realitatea este că, inclusiv în plan cibernetic, trebuie să fim gata că astfel de atacuri se vor înmulți”, a declarat premierul în cadrul unei conferințe de presă cu omologul său român, Luca Niculescu, ținută la Chișinău.

Referindu-se la măsurile întreprinse după incident, Tofan a precizat că aproximativ 82 de servicii critice au fost monitorizate, iar unele au fost reparate. Serviciile care nu pot fi restabilite în siguranță rămân temporar închise. Premierul a subliniat că protejarea datelor cetățenilor și prevenirea unor incidente similare reprezintă obiective prioritare pentru Guvern.

 

Acesta a amintit că incidentele de securitate cibernetică reprezintă o problemă și pentru statele Uniunii Europene, unde, potrivit unui raport publicat la 22 septembrie de Agenția UE pentru Securitate Cibernetică, au fost înregistrate peste 8.000 de incidente, dintre care aproape 2.500 au afectat sectorul public.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Hackerii au extras din sistemele guvernamentale datele a circa 750.000 de moldoveni. Informațiile au fost prezentate de Agenția de Guvernare Electronică. Responsabilii mai informează că tentativele au vizat circa un milion de persoane.

Interpelările au avut loc în perioada 19-23 octombrie. După identificarea incidentului, Agenția de Guvernare Electronică a dispus verificarea a 82 de servicii digitale și a suspendat temporar serviciile expuse riscului, precum și o serie de sisteme informaționale. Intervenția a izolat atacul și a împiedicat compromiterea ulterioară, susțin responsabilii.

OFICIAL! Hackerii au extras din sistemele guvernamentale datele a circa 750.000 de moldoveni

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 13:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
03 Nov. 2026, 13:14 // Slider //  Victoria Laur

Dmitri Peskov a confirmat marți că o delegație a Kremlinului va participa la Abu Dhabi, pe 10 și 11 noiembrie. Acolo urmează să aibă negocieri trilaterale, cu participarea SUA, privind pacea în Ucraina.

Oficialul a precizat că echipa de negociatori ruși va fi condusă de Vladimir Medinski, consilier al liderului de la Kremlin.

Steve Witkoff, emisar al președintelui SUA, a anunțat luni despre desfășurarea negocierilor în Emiratele Arabe Unite. Înainte de reuniune, partea americană intenționează să discute cu liderii din Germania, Franța, Marea Britanie, NATO și UE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Concomitent, Vladimir Zelenski a plecat la Berlin la scurt timp după anunțul lui Steve Witkoff. Cancelarul german Friedrich Merz a precizat că îl așteaptă la amiază, iar discuțiile urmează să se axeze pe sprijinul necesar Kievului.

În același timp, la mijlocul lunii noiembrie, în China se preconizează o trilaterală a liderilor de la Beijing, Washington și Moscova.