Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Tot mai mulți fermieri își asigură terenurile agricole, anunță ministrul Vladimir Bolea

31 Iul. 2023, 21:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
31 Iul. 2023, 21:26 // Actualitate //  Realitatea.md

Numărul agricultorilor care își asigură terenurile este în creștere, a declarat la emisiunea ,,La 360 de grade” de la Radio Moldova Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Potrivit oficialului, rata despăgubirilor pentru agricultori constituie 70% din suma asigurării, iar pentru crescătorii de vite mari cornute suma este și mai mare, scrie Radiomoldova.md.

„Noi avem măsuri subvenționale foarte serioase, adică noi plătim 70 la sută din polița de asigurare. Marea majoritate a crescătorilor de culturi multianuale au asigurate suprafețele lor, mai ales dacă sunt în perioada de subvenționare, ele toate sunt asigurate. Noi avem aproximativ 100%, atunci când vorbim despre fermele de vite mari cornute, unde plătim, mai nou, din anul curent, subvenții la litrul de lapte. Am ferma convingere că agricultorii ar fi trecut mult mai rapid la asigurări, pentru că toți conștientizează că e mult mai ușor de lucrat, dacă în toți acești 30 de ani, în Republica Moldova se dezvolta un sistem de asigurare veritabil”, a declarat Vladimir Bolea.

Până pe 23 iulie Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a valorificat peste 1 miliard de lei, ceea ce constituie 62,5% din valoarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!