Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Toți locuitorii, cetățeni ai Rusiei! Putin a semnat decretul privind „acceptarea” celor patru regiuni ucrainene

05 Oct. 2022, 11:46
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
05 Oct. 2022, 11:46 // În Lume //  Victoria Laur

Putin a semnat decretul prin care regiunile ucrainene Herson, Zaporojie, Lugansk și Donețk intră în componența Rusiei. Acum, Federația Rusă va fi  formată din 89 de subiecți, anunță presa apropiată puterii de la Moscova.

Locuitorii teritoriilor anexate sunt recunoscuți drept cetățeni ai Rusiei, iar perioada de tranziție va dura până pe 1 ianuarie 2026. În același timp, resursele pentru integrarea și restaurarea Donbasului și a regiunilor Zaporojie și Herson sunt deja prevăzute în bugetul rus pentru următorii trei ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Deși automat au fost numiți ruși, locuitorii noilor regiuni pot renunța la cetățenie timp de o lună, potrivit TASS. Dacă vor să o păstreze și să obțină pașaport, ei trebuie să depună o cerere și jurământul de credință Federației Ruse.

Noile regiuni din Rusia vor păstra statutul de republici și regiuni și denumirile lor anterioare. Potrivit documentelor, limitele regiunilor vor fi determinate de granițele acestora, care „existau în ziua formării și acceptării lor în Federația Rusă”. Limba de stat în noile regiuni va fi rusa, iar ucraineana se interzice.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.