Trafic aerian perturbat la Munchen: zboruri anulate după o suspiciune de dronă
Aeroportul din Munchen a fost complet închis în dimineața zilei de 30 mai, timp de mai bine de o oră, din cauza unei posibile drone.
Autoritățile au anunțat că activitatea de pe ambele piste a fost temporar suspendată, iar la fața locului au intervenit mai multe echipe de poliție și securitate. De asemenea, a fost mobilizat un elicopter pentru verificări aeriene. scrie BILD.
„În jurul orei 9 dimineața, piloții au raportat o observare suspectă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Federale, Stefan Bayer.
Forțele de ordine au inspectat zona aeroportului și au verificat toate indiciile legate de prezența unei drone. În urma verificărilor, nu a fost identificat niciun obiect suspect, iar activitatea a fost reluată.
Din cauza suspendării traficului aerian, 26 de aeronave nu au putut ateriza și au fost redirecționate către aeroporturile din Frankfurt și Nurnberg, iar trei zboruri au fost anulate, potrivit unui purtător de cuvânt al aeroportului.
Astfel de incidente au mai fost raportate în ultima perioadă pe aeroportul din Munchen, unde alerte similare au dus anterior la suspendări temporare ale traficului aerian și la afectarea a zeci de zboruri.
Germania pregătește răspunsul la amenințările vehiculate de Vladimir Putin și Dmitri Medvedev: va transfera în curând Ucrainei noi rachete sol-aer Iris-T și câteva mii de drone de atac, relatează antena3.ro. De asemenea, Berlinul intenționează să-și extindă colaborarea în domeniul informațiilor cu Kievul, potrivit unor surse guvernamentale.
Deciziile au fost luate după ce Germania a acuzat oficial Rusia că a orchestrat o operațiune de sabotaj la aeroportul Leipzig/Halle.
Livrările ar putea începe chiar din această lună, potrivit televiziunii de știri N-tv din Germania, care citează surse guvernamentale.
După incidentul din Leipzig, liderii europeni au promis, de asemenea, că vor spori sprijinul acordat Ucrainei și vor înăspri sancțiunile împotriva Rusiei, conform Bloomberg.
„Dacă scopul a fost să ne facă să ne gândim de două ori înainte să ajutăm Ucraina, pot spune că tot ce au reușit a fost să-mi întărească hotărârea”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen cu privire la acest atac cu dronă eșuat.
Ea a adăugat că echipa sa caută modalități de a limita și mai mult bugetul militar al Rusiei și că UE trebuie să închidă „toate portițele de care profită Rusia”.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, și miniștri de Externe ai UE, reuniți la un summit în Irlanda, au calificat incidentul drept o manifestare a unei amenințări hibride tot mai mari.
„Dacă Rusia crede că Europa și NATO vor fi divizate sau descurajate să sprijine Ucraina în urma acestei amenințări recente, se înșală. Unitatea noastră este de nezdruncinat”, a spus Mark Rutte.
Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a declarat că războiul hibrid al Rusiei include acte de sabotaj, incendieri, explozii și încălcări ale spațiului aerian cu drone și rachete de croazieră.
În același timp, Comisia Europeană analizează solicitarea Ucrainei de a permite utilizarea fondurilor din împrumutul de 90 de miliarde de euro de la UE pentru achiziționarea de rachete interceptoare americane Patriot.
Ca să fie aprobată folosirea fondurilor în acest scop ar fi necesară exceptarea de la regulile care acordă prioritate achizițiilor europene. Decizia va fi supusă votului săptămâna viitoare, luni.
De asemenea, mai multe țări europene au propus, din nou, folosirea activelor rusești înghețate din Europa pentru finanțarea Ucrainei.
Anterior, această propunere s-a lovit de opoziția Belgiei, unde sunt deținute cele mai multe dintre aceste fonduri. Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a declarat că a venit momentul pentru o „discuție serioasă” cu privire la utilizarea acestor active.
Pe 4 august, la aeroportul Leipzig/Halle, în apropierea unei aeronave militare ucrainene utilizate pentru transportarea de echipamente militare, a fost descoperită o dronă încărcată cu explozibili.
Potrivit anchetatorilor din Germania, drona urma să fie folosită într-un atac asupra aeronavei ucrainene. Ulterior, polițiștii au găsit o altă dronă în apropierea aeroportului, iar în ziua următoare au descoperit aproximativ 50 de grame de explozibil, presupus a fi hexogen.
În urma anchetei, autoritățile germane au acuzat Rusia că a orchestrat sabotajul eșuat. Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat că Berlinul va continua să sprijine Ucraina și va lua măsuri pentru a împiedica operațiuni rusești similare în Germania și în alte țări europene.
Situat în partea de est a Germaniei, aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.
Germania a acuzat, la 1 septembrie, oficial Rusia că se află în spatele atacului cu drone de luna trecută de la aeroportul din Leipzig.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.