Trafic intens la punctul de trecere a frontierei Leușeni–Albița, pe sensul de ieșire din Republica Moldova. Potrivit Serviciului Vamal, la această oră se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace de transport, iar autoritățile aplică măsuri pentru fluidizarea circulației.
Echipele Serviciului Vamal și ale Poliției de Frontieră activează la capacitate maximă pentru a reduce timpii de așteptare.
Călătorii sunt îndemnați să opteze pentru punctele de trecere alternative Leova–Bumbăta și Cahul–Oancea, dacă itinerarul le permite.
Autoritățile anunță că vor reveni cu informații actualizate în funcție de evoluția situației.

