UPDATE: Alți doi frați s-au înecat într-un iaz din localitatea Chiperceni, Orhei. Potrivit IGSU, tragedia a avut loc în noaptea de 21 iulie, în timp ce băieții se aflau la pescuit.
Știre inițială: Un băiat de 12 ani s-a înecat luni, 21 iulie, în râul Căinarca, în apropiere de satul Trifănești, raionul Florești. Potrivit poliției, minorul ar fi intrat în apă pentru a se răcori, însă nu a mai reușit să iasă la mal.
Echipajul medical ajuns la fața locului l-a găsit pe copil în stare de inconștiență și a încercat manevrele de resuscitare, însă fără succes.
Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Florești, Eugenia Molceanov.
Oamenii legii investighează toate circumstanțele tragediei.

