Bilanțul inundațiilor de pe insulele turistice indoneziene Bali și Flores s-a agravat vineri, 12 septembrie curent, numărul morților crescând de la 19 la 23, au anunțat serviciile de salvare, care au raportat de asemenea cinci persoane date dispărute, informează agerpres.ro.
După ploile torențiale care s-au abătut la începutul săptămânii, provocând inundații și alunecări de teren în șapte districte ale insulei, autoritățile din Bali au decretat o perioadă de urgență de șapte zile, care a început miercuri.
Pe insulă, bilanțul intemperiilor a urcat vineri la 18 morți, față de 14 în ziua precedentă, a precizat Suharyanto, șeful agenției naționale de gestionare a dezastrelor (BNPB), care asemenea multor indonezieni poartă un singur nume.
„Optsprezece persoane au fost găsite moarte, două sunt încă căutate”, a declarat el vineri, fără a menționa prezența unor străini printre victime.
Ajutoare de urgență au fost distribuite locuitorilor afectați, în special alimente, haine și paturi, a adăugat el.
Intemperiile au lovit și insula Flores, situată la circa 800 kilometri est de Bali, în provincia Nusa Tenggara de Est.
Pe această insulă, punct de plecare spre insula Komodo din orașul Labuan Bajo, bilanțul se menține la cinci morți și trei dispăruți, a precizat directorul agenției locale de salvare, Tahur Rahman.
Deși soarele a revenit în zona afectată, operațiunile de salvare sunt îngreunate de cantitatea enormă de materiale aduse de inundații, care împiedică eforturile de căutare, a indicat acesta.
Indonezia este predispusă la viituri și alunecări de teren în sezonul ploios, care durează de obicei din noiembrie până în aprilie. Precipitații abundente pot, totuși, să apară și în afara acestei perioade.
Schimbările climatice au intensificat de asemenea furtunile, ceea ce a dus la ploi mai abundente și la viituri și rafale de vânt mai violente.
În martie, inundațiile și alunecările de teren de pe insula Java, care au urmat unor ploi puternice, au lăsat în urma lor trei morți și cinci dispăruți.
În ianuarie, cel puțin 25 de persoane au murit în urma intemperiilor care s-au abătut asupra centrului insulei Java.
