Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Tragedie în Marea Britanie: Un copil de șapte ani a murit în urma unei explozii

16 Oct. 2024, 22:39
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
16 Oct. 2024, 22:39 // În Lume //  Ana Panaguța

Un copil în vârstă de șapte ani a murit în urma unei explozii devastatoare într-un oraș din sud-estul Marii Britanii, în apropiere de Newcastle. Alte șase persoane au fost transportate la spital, suferind arsuri grave, relatează digi24.ro.

Localnicii din zonă au povestit că o bubuitură extrem de puternică i-a trezit la primele ore ale dimineții. Au ieșit apoi afară și au văzut oameni plângând pe stradă, apoi locuința care era făcută scrum.

Deflagrația a zguduit comunitatea, lăsând o clădire complet distrusă. Imaginile surprinse de dronă dezvăluie amploarea dezastrului, relevând ruine și dărâmături care rămân în urma exploziei. Autoritățile locale sunt în alertă și investighează împrejurările care au condus la acest incident tragic, angajându-se să determine cauzele exacte ale deflagrației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!