Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

Tragedie la bungee jumping: instructorii au uitat să-i ataşeze coarda de siguranţă. Totul a fost filmat

14 Iun. 2026, 13:42
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
14 Iun. 2026, 13:42 // În Lume //  Ana Panaguța

Brazilianca Maria Eduarda Rodrigues de Freitas, în vârstă de 21 de ani, a murit sâmbătă, 13 iunie curent, în timpul unui salt bungee jumping în statul São Paulo, după ce angajaţii companiei „Entre Cordas” au uitat să ataşeze coarda de siguranţă, scrie hotews.ro.

Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!

Într-o filmare, distribuită pe scară largă pe reţelele de socializare şi de către instituţiile media locale, tânăra este „lansată” de angajaţii companiei care organizează activitatea de pe vârful Podului Esqueleto („Podul Scheletului”) din oraşul Limeira.

Cu toate acestea, frânghia de siguranţă menită să-i amortizeze săritura a rămas în vârful structurii. Se pare că instructorii au uitat să-i ataşeze coarda elastică.

Imediat după săritură, cei prezenţi îşi dau seama de absenţa acestei coarde şi o raportează angajaţilor.

Potrivit CNN Brasil, martorii au efectuat manevre de resuscitare în timp ce aşteptau sosirea paramedicilor. Echipajele de urgenţă au declarat-o pe tânără decedată la faţa locului, invocând multiple traumatisme. Poliţia a arestat şase persoane implicate în organizarea evenimentului, relatează Novo Noticias.

Un loc popular pentru bungee jumping

Maria Eduarda Rodrigues de Freitas era din regiunea São Paulo, potrivit publicaţiei locale. Absolventă în educaţie fizică şi management sportiv, ea postase o fotografie pe reţelele de socializare cu puţin timp înainte de tragedie, în care arăta pregătirile pentru salt.

Compania organizatoare a saltului, „Entre Cordas”, percepea 180 de reali (30,64 euro) per activitate, relatează Novo Noticias. Aceasta urma să îşi ofere serviciile în curând în mai multe oraşe din statele São Paulo şi Minas Gerais. Sâmbătă, începând cu ora 22:00, pagina de Instagram a companiei era inaccesibilă.

Podul Esqueleto este foarte popular printre practicanţii de bungee jumping, judecând după numeroasele fotografii postate pe reţelele de socializare.

Poliţia militară a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele decesului şi responsabilitatea companiei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 22:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
11 Sept. 2026, 22:00 // Societate //  Ana Panaguța

În weekendul 12-13 septembrie, în mai multe sectoare ale Capitalei vor fi organizate târguri și iarmaroace cu produse autohtone și agricole de sezon. Primăria Chișinău anunță că evenimentele au scopul de a sprijini producătorii locali și de a le oferi locuitorilor acces la produse de sezon.

În sectorul Botanica, în Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală, până pe 13 septembrie se desfășoară târgul „Toamna savuroasă”. Tot aici, până pe 25 septembrie, este organizat un târg cu produse de artizanat și articole handmade.

Pe bd. Dacia 26, la intersecția cu bd. Traian, în perioada 11-13 septembrie, între orele 09:00 și 20:00, are loc „Târgul cu tradiții”. De asemenea, pe bd. Traian 15 și 22 sunt comercializate fructe și legume.

În sectorul Buiucani, pe 12 septembrie, în apropierea edificiului „Kentford” de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 202, va avea loc târgul producătorilor locali „EcoLocal”, unde vizitatorii vor putea găsi produse alimentare și nealimentare autohtone.

În sectorul Centru, pe strada Mitropolit Varlaam, între străzile Armenească și Tighina, se desfășoară până pe 15 septembrie iarmarocul „Roada Gliei”, cu fructe și legume de sezon.

Tot până pe 15 septembrie, pe teritoriul pieței mixte de pe strada Cărbunari, 9, are loc iarmarocul „Struguraș”. Aici sunt comercializați struguri și alte produse agricole de sezon, precum și articole și accesorii pentru producerea și păstrarea vinului.

În sectorul Râșcani, pe 12 și 13 septembrie, pe strada Miron Costin 13/1, lângă scuar, va fi organizat târgul „Produs acasă pentru Râșcani”, destinat promovării produselor realizate de producătorii autohtoni.

Primăria Chișinău îndeamnă locuitorii Capitalei să viziteze târgurile locale și să susțină producătorii din Republica Moldova.