Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Tranșant și fără echivoc! Popșoi către Mayr-Harting: Nu avem interesul să provocăm o criză în regiunea transnistreană

25 Oct. 2022, 14:14
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
25 Oct. 2022, 14:14 // Politica //  Realitatea.md

Vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, a discutat cu Reprezentantul Special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting, în contextul situației de securitate din regiune și a crizei energetice cu care se confruntă țara noastră.

„Situația este una complicată. Am redus consumul de energie, dar această măsură nu este suficientă. Nu avem interesul să provocăm o criză în regiunea din stânga Nistrului, noi ne susținem toți cetățenii”, a menționat vicepreședintele Parlamentului.

De asemenea, la întrevedere s-a discutat și despre procesul de integrare europeană al țării noastre.

„Odată cu obținerea statutului de candidat și implementarea agendei de integrare, toți cetățenii vor beneficia de mai multe oportunități. Noi ne vom asigura, în continuare, că toată populația este protejată și sunt respectate drepturile omului”, a adăugat vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi.

Menționăm că, la inițiativa președintelui legislativului, Igor Grosu, a fost constituită Comisia parlamentară specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova. Obiectivul ei este de a monitoriza și evalua situația privind politicile de reintegrare și de a elabora propuneri și recomandări, care ar permite redobândirea încrederii și apropierea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 13:40 // Societate //  Realitatea.md

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului explicații privind modificările pregătite la Codul muncii, după ce premierul Vasile Tofan a declarat că Executivul lucrează la simplificarea procedurilor de concediere a angajaților. Sindicaliștii afirmă că nu au fost informați despre această inițiativă și avertizează că eventualele modificări nu trebuie să reducă protecția salariaților.

Într-o declarație publică, CNSM susține că a aflat despre intențiile Guvernului din intervenția premierului în emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8, din 5 noiembrie. Confederația se arată surprinsă că Executivul ar lucra deja la modificări, fără ca reprezentanții sindicatelor să fi fost informați sau consultați.

Sindicaliștii amintesc că legislația națională prevede implicarea partenerilor sociali în elaborarea și examinarea proiectelor care vizează domeniul muncii. În acest sens, fac trimitere la Codul muncii, Legea privind organizarea și funcționarea Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, precum și la Convenția colectivă privind dezvoltarea parteneriatului social.

CNSM nu contestă necesitatea modernizării legislației muncii și a eficientizării activității instituțiilor publice, însă consideră că procedurile de concediere nu pot fi tratate drept simple obstacole birocratice.

„Acestea reprezintă garanții esențiale împotriva concedierilor arbitrare și abuzive din partea angajatorilor”, susține Confederația.

Guvernul Republicii Moldova pregătește o reformă radicală a Codului muncii, care ar urma să ofere angajatorilor mai multă libertate în concedierea salariaților, inclusiv a celor care nu își îndeplinesc obligațiile sau sunt suspectați de furturi. Premierul Vasile Tofan susține că actuala legislație este excesiv de rigidă și descurajează companiile să angajeze personal.

În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, șeful Executivului a declarat că modificarea legislației muncii reprezintă una dintre reformele prioritare ale Guvernului, pe care este hotărât să o ducă până la capăt.

„Absolut, facem asta și o să fie una dintre reformele absolut-cheie, care o să meargă până în pânzele albe, ca noi să schimbăm Codul nostru al muncii. Pentru că noi avem un Cod al muncii care este mai comunist și mai socialist decât codurile din Scandinavia. Adică, codurile din Scandinavia, care sunt considerate țări social-democrate, în comparație cu Codul nostru al muncii, sunt coduri extrem de liberale”, a declarat Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!