Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Trec hotarul cu cenzura?! Partidul lui Putin vrea pedepse pentru fake-uri despre instituțiile ruse din străinătate

18 Mart. 2022, 12:42
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
18 Mart. 2022, 12:42 // În Lume //  Victoria Laur

Parlamentarii fracțiunii Edinaia Rossia solicită Dumei de Stat din Rusia modificarea Codului Penal și introducerea pedepselor pentru informații false despre instituțiile care reprezintă țara în străinătate. Partidul a elaborat un proiect în acest sens, anunțând că acesta ar îmbunătăți prevederile precedente, referitoare la discreditarea utilizării forțelor militare.

Conform inițiative, pedepsele se vor aplica pentru pretinse falsuri despre oricare instituții de stat din Rusia care lucrează în afara țării, inclusiv ambasade, reprezentanțe comerciale, misiuni Rossotrudnicestvo – agenție care furnizează servicii publice și asigură dezvoltare relațiilor internaționale ale Federației Ruse cu statele membre ale CSI, dar și despre forțele militare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Să tragem la răspundere pentru falsuri nu doar despre armată, ci și despre orice instituție de stat care activează în străinătate. Toți cei care apără interesele Rusiei în afara granițelor sale – indiferent dacă poartă sau nu epoleți, trebuie să fie protejați de orice provocări, minciuni și mizerie. De exemplu, ambasadele noastre, misiunile comerciale și misiunile diplomatice sau reprezentanțele Rossotrudnicestvo”, spun autorii inițiativei.

Cel mai probabil, decizia va ajunge pe masa parlamentarilor pentru examinarea săptămâna viitoare. Amintim că modificările legale privind informațiile despre utilizarea forțelor militare ruse, calificate drept false, prevăd pedepse cu 15 ani de pușcărie.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 15:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 15:25 // Societate //  Valentina Buza

Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, au fost reținute de oamenii legii, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost obținuți bani de la cetățeni din mai multe țări. Suspecții le-ar fi promis victimelor câștiguri rapide și considerabile din investiții în acțiuni și criptomonede.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi folosit publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate. Acestora li se propunea să investească bani prin intermediul unor platforme de tranzacționare create în prealabil.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, membrii grupării s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari, activând sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf. Prin această metodă, organizatorii ar fi încercat să se asigure că angajații nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel utilizat de grupare. Aseară, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia.

În urma acțiunilor, au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării. Majoritatea sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre suspecți se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Potrivit oamenilor legii, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive.