Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Trei avocaţi ai defunctului opozant rus Navalnîi, condamnaţi la închisoare pentru „extremism”

17 Ian. 2025, 11:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
17 Ian. 2025, 11:43 // În Lume //  Realitatea.md

Trei avocaţi ai opozantului rus Aleksei Navalnîi, mort în închisoare în februarie 2024, Aleksei Lipţer, Igor Sergunin şi Vadim Kobzev au fost condamnaţi vineri în Rusia la închisori, potrivit site-ului independent Meduza.

Vadim Kobzev a fost condamnat la cinci ani și jumătate în colonie, Alexei Lipţer – la cinci ani, Igor Sergunin – la trei ani și jumătate. De asemenea, acestora li s-a interzis să practice avocatura timp de trei ani după executarea pedepselor.

Procesul s-a desfășurat cu ușile închise, dezbaterea la Tribunalul districtual Petushino din regiunea Vladimir încheindu-se pe 24 decembrie.

Kobzev, Lipţer și Sergunin au fost reținuți la Moscova în octombrie 2023 și de atunci se află în centrul de detenție provizorie. Potrivit anchetei, avocații lui Navalnîi, „folosindu-se de statutul lor”, au transmis scrisorile politicianului de la colonie către asociații săi.

În acest fel, ei „au asigurat transferul regulat de informații între liderii și participanții comunității extremiste”. Autoritățile ruse au declarat structurile lui Alexei Navalnîi, inclusiv Fundația Anticorupție, ca fiind o astfel de „comunitate” încă din iunie 2021.

Reamintim, Rusia este angajată într-o campanie de represiune a criticilor lui Vladimir Putin – mai ales a celor care i-au fost apropiaţi lui Navalnîi şi celor care denunţă invazia rusă a Ucrainei, în urmă cu aproape trei ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!