Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Troleibuzul turistic din Capitală își modifică orarul de circulație. Află când și de ce

05 Nov. 2021, 10:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Nov. 2021, 10:17 // Societate //  Realitatea.md

Informație importantă pentru turiștii Capitalei. Directia generală economie, comerț și turism informează despre modificarea orarului troleibuzului turistic, odată cu trecerea la ora de iarnă. Startul — Arcul de Triuf.

Mai exact, potrivit responsabililor, începând cu data de 6 noiembrie se suspendă două rute din programul troleibuzului turistic (10:00 și 18:00), iar circulația acestuia va fi organizata după cum urmează:

  • II rută: ora 12:00 (excursie în l. rusă);
  • III rută: ora 14:00 (excursie în l. engleză);
  • IV rută: ora 16:00 (excursie în l. română).

Totodată, orarul va putea fi modificat în funcție de fluxul de călători sau a modificărilor ce pot apărea în traseul turistic. Prețul pentru o călătorie cu troleibuzul turistic constituie 30 de lei.

De menționat că capacitatea de îmbarcare în troleibuzul turistic va fi permisă în limita a 22 de persoane, așezate pe scaune, iar copii până la 7 ani, în mod obligatoriu, urmează a fi însoțiți de un părinte.

Lansarea Troleibuzului Turistic — Chișinău Sightseeing are drept scop promovarea obiectivelor turistice importante din orașul Chișinău, îndemnând astfel locuitorii și oaspeții capitalei să cunoască și să descopere istoria orașului, istoria străzilor și ale personalităților care au marcat evoluția neamului nostru.

Realitatea Live

21 Aug. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Aug. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

Ankara a solicitat Interpol să emită o „Notificare Roșie” pe numele prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, pe care îl acuză de „genocid” după interceptarea israeliană a unei flotile cu ajutoare pentru Fâșia Gaza, conform anunțului făcut vineri, 21 august, de ministrul turc al justiției, scrie hotnews.ro.

Turcia a criticat virulent Israelul în contextul ofensivei din Fâșia Gaza, iar președintele Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat frecvent de „genocid” pe Benjamin Netanyahu.

Decizia Israelului de a intercepta flotila care transporta aproximativ 430 de activiști, în mai, a stârnit un val de indignare la nivel internațional. Țări ca Franța, Italia și Australia au inițiat la rândul lor proceduri judiciare în urma incidentului.

Ministrul justiției din Turcia, Akin Gurlek, a anunțat într-o postare pe platforma X că a solicitat Ministerului de interne să ceară Interpol emiterea unor alerte de tip „Notificare Roșie” pe numele premierului Netanyahu și a unui alt israelian, numit Afek Moskovitch.

Ce este Notificarea Roșie

O Notificare Roșie este o adresată organelor de aplicare a legii din întreaga lume pentru a localiza și aresta provizoriu o persoană, în așteptarea extrădării, predării sau a unei acțiuni legale similare. Ea este emisă de Secretariatul General al Interpol, la solicitarea unei țări membre, și nu reprezintă un mandat internațional de arestare, explică Interpol pe site-ul său oficial.

Akin Gurlek a precizat că demersul a fost făcut în baza mandatelor de arestare pe care le-au emis autoritățile turce pe numele lui Netanyahu și Moskovitch în data de 14 iulie.

Cei doi sunt urmăriți penal în Turcia pentru „crime împotriva umanității, genocid, privare de libertate agravată, agresiune și vătămare corporală intenționată, tortură, distrugerea de bunuri, jaf agravat și deturnarea de vehicule de transport”, a declarat Ministerul turc al justiției.

În dosar există în total 35 de inculpați, potrivit Anadolu.

Aproximativ 50 de nave se aflau în Flotila Global Sumud care a plecat din Turcia, în luna mai, spre teritoriul palestinian. Activiștii au fost reținuți de armata israeliană în Marea Mediterană și apoi au fost duși într-o închisoare israeliană înainte de a fi expulzați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!