Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Trump a promulgat legea privind sancțiunile împotriva Rusiei. Este vizată și „flota fantomă”

19 Sept. 2026, 15:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Valentina Buza
19 Sept. 2026, 15:25 // În Lume //  Valentina Buza

Preşedintele american Donald Trump a promulgat legea care extinde sancţiunile împotriva Rusiei, deschizând calea pentru intensificarea presiunii economice asupra Moscovei din cauza războiului din Ucraina, a anunţat Casa Albă.

Noua legislaţie vizează industriile energetică şi de apărare ale Rusiei, precum şi „flota fantomă” de petroliere utilizată pentru ocolirea sancţiunilor existente. Obiectivul măsurilor este reducerea veniturilor pe care Moscova le poate utiliza pentru finanţarea războiului din Ucraina.

Legea prevede, de asemenea, impunerea de tarife vamale principalilor parteneri comerciali ai Rusiei, măsură care a generat îngrijorări privind efectele asupra altor state.

Criticii legislaţiei avertizează că aceasta îi acordă preşedintelui american competenţe extinse în domeniul tarifelor şi că unele dintre aceste taxe ar putea rămâne în vigoare mult după încheierea mandatului lui Trump. Ei susţin că şi alte ţări ar putea fi afectate în viitor dacă ajung în conflict cu administraţia americană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Legea poartă numele lui Lindsey Graham

Actul legislativ a fost denumit oficial „Lindsey O. Graham Sanctioning Russia and Iran Act of 2026”, în memoria senatorului republican de Carolina de Sud Lindsey Graham, care a murit în luna iulie.

Graham, cunoscut pentru poziţia sa dură faţă de Rusia, a fost unul dintre principalii susţinători ai legislaţiei.

Proiectul fusese aprobat de Senatul SUA luna trecută, iar Camera Reprezentanţilor l-a adoptat miercuri, înainte de a fi trimis preşedintelui pentru promulgare.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!