Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

„Trump Liberty Line”, declarată de utilitate publică: Când ar urma să fie gata linia Strășeni–Gutinaș

07 Oct. 2026, 18:30
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Oct. 2026, 18:30 // Economie //  Daniela Baranovschi

Linia electrică de 400 kV Strășeni–Gutinaș, denumită „Trump Liberty Line”, va fi declarată de utilitate publică de interes național. Guvernul a aprobat miercuri, 7 octombrie, un proiect de lege care prevede simplificarea unor proceduri pentru ca lucrările să poată începe și avansa mai rapid.

Printre acestea se numără procedurile de expropriere a terenurilor și cele pentru autorizarea lucrărilor. Proprietarii terenurilor afectate vor primi despăgubiri, iar acolo unde există situri cu patrimoniu arheologic, lucrările vor putea începe doar după verificările de specialitate.

Linia va avea aproximativ 70 de kilometri pe teritoriul Republicii Moldova și va conecta stația Strășeni cu rețeaua de transport din România, prin stația Gutinaș. Traseul va trece prin 25 de localități din raioanele Strășeni, Călărași, Nisporeni și Hîncești.

Noua conexiune va crește capacitatea Republicii Moldova de a importa energie din România și va oferi o rută suplimentară pentru transportul energiei. În cadrul aceluiași proiect va fi modernizată și extinsă stația electrică Strășeni 330 kV.

Premierul Vasile Tofan spune că necesitatea unei noi interconexiuni se vede mai ales în perioadele în care consumul crește.

 

„Această linie e foarte importantă. Vara, în anumite momente, aveam un deficit local de energie de 450 MWh, iar liniile actuale de interconectare cu România ne permit să importăm 350 de MWh, deci rămâne un deficit – chiar dacă ar fi exces de energie în România, noi nu-l putem importa”, a declarat prim-ministrul.

 

Premierul a amintit că Republica Moldova lucrează și la liniile Vulcănești–Chișinău și Bălți–Suceava. El a spus că, odată cu dezvoltarea capacităților de producere a energiei din surse regenerabile și a sistemelor de stocare, țara ar putea ajunge să exporte energie în anumite ore.

Construcția liniei Strășeni–Gutinaș este susținută financiar de Guvernul Statelor Unite, care a oferit 130 de milioane de dolari pentru proiect. Recent, Ministerul Energiei, Moldelectrica, compania Black & Veatch și Ambasada SUA la Chișinău au creat grupul de lucru pentru „Trump Liberty Line”. Lucrările urmează să fie finalizate în anul 2032.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!