Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Turcia: Alte trei nave cu cereale vor pleca vineri din Ucraina

05 Aug. 2022, 10:36
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Aug. 2022, 10:36 // În Lume //  Realitatea.md

Ministrul turc al apărării Hulusi Akar a declarat în seara zilei de joi, că alte trei nave care transportă cereale vor părăsi Ucraina vineri, 5 august, transmite Digi 24. 

„Plecarea celor trei nave este planificată datorită muncii intensive a Centrului Comun de Coordonare (CCC)”, a afirmat Akar, fără a preciza din ce porturi vor pleca navele.

O primă încărcătură de cereale exportate de Ucraina de la începutul invaziei ruseşti pe 24 februarie a părăsit portul Odesa luni.

După o inspecţie efectuată de experţi turci, ruşi şi ucraineni în largul portului Istanbul miercuri, 3 august, nava „Razoni” şi-a reluat drumul către destinaţia sa finală, Liban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Secretariatul CCC a menționat că inspecţia a marcat încheierea „fazei test” a operaţiunilor de aplicare a acordului internaţional semnat în iulie la Istanbul, în vederea soluţionării crizei alimentare mondiale.

Centrul cu sediul la Istanbul supervizează exporturile de cereale ucrainene şi monitorizează aplicarea strictă a acordului semnat la 22 iulie între Rusia, Ucraina, Turcia şi ONU.

Războiul a blocat transporturile de cereale din Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, contribuind la o creștere semnificativă a prețurilor la alimente.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!