Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Turcia: Erdogan și-a prezentat noul Guvern

04 Iun. 2023, 12:46
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
04 Iun. 2023, 12:46 // În Lume //  Elena Putregai

Recep Tayyip Erdogan a prezentat sâmbătă seara, 3 iunie curent, un nou guvern. Şeful statului turc a depus jurământul sâmbătă după-amiază, după realegerea sa în funcţia de şef al Turciei pentru al treilea mandat. Cabinetul, care are în total 17 miniştri, se va întruni pentru prima dată marţi.

Mehmet Simsek, 56 de ani, al cărui nume circula în presă de câteva zile, preia Ministerul Economiei, a anunţat şeful statului de la Palatul Cankaya din Ankara, care fusese ales de fondatorul Republicii Turce, Mustafa Kemal Ataturk în 1923.

Deja ministru al Finanţelor (2009-2015) apoi viceprim-ministru responsabil cu Economie (până în 2018), Simsek, fost economist la banca americană Merrill Lynch, va avea sarcina de a restabili puţină ortodoxie în politica financiară a ţării cu scopul de a restabili încrederea investitorilor. Sosirea lui ar trebui să liniştească şi pieţele financiare care sperau la asta.

În special, el trebuie să pună capăt politicii de scădere a dobânzilor apărate de preşedinte – contrar teoriilor clasice – pentru a încuraja producţia, dar care mai ales a făcut ca inflaţia să crească cu 73% în medie pe parcursul anului 2022 şi până la 85% toamna trecută.

Hakan Fidan, fost şef al MIT, serviciul turc de informaţii, preia cârma Afacerilor Externe, în locul lui Mevlut Cavusoglu. Cel care a condus „serviciile” din mai 2010, este un credincios al preşedintelui Erdogan, căruia i-a fost deja consilier diplomatic timp de trei ani. „El este păstrătorul secretelor mele, păstrătorul secretelor de stat”, a mărturisit preşedintele în 2012, descriindu-l pe Hakan Fidan drept „un funcţionar public foarte bine pregătit”.

Potrivit unei surse diplomatice occidentale, Hakan Fidan a fost „omul său de încredere ani de zile” şi totodată cel care conduce negocierile cu lumea arabă, Egipt, Emiratele, Libia şi, de asemenea, Siria cu care preşedintele Erdogan încearcă să reia legătura prin Moscova.

În cele din urmă, la Apărare, Yasar Güler, şeful Statului Major al Forţelor Armate, îi urmează lui Hulusi Akar, el însuşi fost şef de stat major care a ocupat această funcţie din iulie 2018. Akar era considerat arhitectul rezistenţei la puciul eşuat din iulie 2016.

La putere de douăzeci de ani, mai întâi ca prim-ministru, Erdogan a numit şi un nou vicepreşedinte, Cevdet Yilmaz, membru fidel al partidului său AKP, deputat pentru Diyarbakir (sud-est) şi deja de mai multe ori ministru.

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 22:53
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
10 Nov. 2026, 22:53 // Slider //  Ana Panaguța

Poliţia antiteroristă britanică a arestat marţi, în sud-vestul Angliei, un militar american în vârstă de 41 de ani, fiind suspectat de spionaj în favoarea Rusiei, a anunţat poliţia londoneză, potrivit știrileprotv.ro.

„Această arestare şi această anchetă de amploare sunt rezultatul unei colaborări strânse între autorităţile britanice şi americane”, a declarat Vicki Evans, comisarul adjunct al Poliţiei Metropolitane, citat într-un comunicat.

FBI a confirmat arestarea militarului american

Directorul FBI, Kash Patel, a confirmat, la rândul său, „o arestare importantă” care „vizează acuzaţii de spionaj”.

Identitatea militarului american nu a fost dezvăluită.

El a fost reţinut marţi în apropiere de Gloucester, fiind suspectat de comiterea unor infracţiuni prevăzute de Legea privind securitatea naţională din 2023. Mai exact, el este reţinut pe baza acuzaţiilor legate de articolul 1 al legii – obţinerea sau divulgarea de informaţii protejate – şi de articolul 3 – sprijinirea unui serviciu de informaţii străin, relatează Sky News.

Poliţia Metropolitană a declarat că ofiţerii de combatere a terorismului colaborează îndeaproape cu FBI-ul şi armata SUA în cadrul anchetei. Ofiţerii efectuează percheziţii în două locaţii din Gloucestershire, a precizat Poliţia Metropolitană.

Suspectul rămâne în arest la o secţie de poliţie din Londra, iar ancheta este condusă de ofiţeri ai Poliţiei Antiteroriste din Londra, în timp ce investigaţiile continuă.

„Această arestare şi anchetă importante sunt rezultatul unei colaborări strânse între autorităţile britanice şi americane. Acuzaţiile sunt grave, iar ancheta noastră este în plină desfăşurare. Această acţiune demonstrează puterea parteneriatelor noastre dintre forţele de ordine şi de securitate naţională din Marea Britanie şi SUA, şi apreciez munca tuturor echipelor implicate. Vom colabora pentru a lua măsuri ferme împotriva celor pe care îi suspectăm de orice activitate criminală care ar putea submina securitatea noastră naţională”, a declarat comisarul adjunct Vicki Evans, coordonator naţional principal al Poliţiei Antiteroriste britanice.

Kash Patel avertizează asupra acuzațiilor de spionaj

La rândul său, directorul FBI, Kash Patel, a comentat: „Această arestare importantă implică acuzaţii de spionaj, ceea ce reprezintă o preocupare majoră pentru Statele Unite şi aliaţii noştri. În timp ce această anchetă continuă, doresc să transmit un mesaj clar: FBI-ul nu tolerează pe nimeni care îşi încalcă jurământul faţă de Statele Unite şi ale cărui acţiuni pun în pericol securitatea noastră naţională şi pe cea a partenerilor noştri”.

El a adăugat: „Această chestiune demonstrează că parteneriatele sunt esenţiale pentru protejarea ţărilor noastre şi doresc să îmi exprim mulţumirile faţă de Poliţia Antiteroristă din Marea Britanie, MI5, Serviciul de Contrainformaţii al Ministerului Apărării din Marea Britanie şi Comandamentul de Contrainformaţii al Armatei SUA pentru munca lor remarcabilă”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!