Începând de sâmbătă, 20 septembrie, vizitatorii pot urca din nou în turnurile Catedralei Notre-Dame din Paris, complet restaurate după incendiul devastator din aprilie 2019, transmite AFP, citată de Agerpres.
Redeschiderea coincide cu Zilele Patrimoniului Francez, eveniment sărbătorit în acest weekend. Cu o zi înainte, președintele francez Emmanuel Macron a urcat pe acoperișul monumentului pentru a marca momentul.
Pentru a descoperi priveliștile de 360 de grade asupra Parisului, vizitatorii trebuie să urce 424 de trepte. Circuitul durează aproximativ 45 de minute și a fost complet reorganizat. „Este o experiență care inspiră”, a declarat Marie Lavandier, președinta Centrului pentru Monumente Naționale din Franța (CMN).
Traseul începe cu turnul sudic, unde a fost construită o scară nouă din stejar masiv, și continuă cu terasele aflate la 69 de metri înălțime. Vizitatorii pot admira clopotele catedralei, inclusiv celebrul „Emmanuel”, care cântărește peste 13 tone. Coborârea se face prin turnul nordic.
Accesul este limitat la 400.000 de vizitatori anual. Potrivit sursei citate, pot intra câte 19 persoane simultan, iar vizitatorii trebuie să fie în formă fizică bună. Intrarea în catedrală rămâne gratuită.
Restaurarea turnurilor a presupus înlocuirea grinzilor carbonizate, demontarea și verificarea celor opt clopote, consolidarea clopotniței nordice și refacerea acoperișului din plumb al turnului sudic. Operațiunea a costat 552 de milioane de euro, potrivit Curții de Conturi din Franța.
„Ambiția noastră este acum să finalizăm restaurarea completă”, a subliniat Philippe Jost, președintele instituției responsabile de reconstrucția Notre-Dame. Următoarea etapă vizează renovarea absidei, partea estică a catedralei.

