Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Ucraina a primit de aproape 30 de ori mai mult echipament militar din Turcia în primul trimestru

07 Apr. 2022, 06:58
 // Categoria: Economie // Autor:  Redacția Realitatea
07 Apr. 2022, 06:58 // Economie //  Redacția Realitatea

Ucraina a primit de aproape 30 de ori mai mult echipament pentru industria de apărare din Turcia în primul trimestru, comparativ cu un an mai devreme, în timpul pregătirilor şi luptelor împotriva invaziei ruse, potrivit datelor oficiale turce, transmite Reuters.

Turcia a exportat în Ucraina produse militare în valoare de 59,1 milioane de dolari în această perioadă, comparativ cu 1,9 milioane de dolari în primul trimestru al anului 2021, arată datele publicate de Adunarea Exportatorilor Turci.

Adunarea, care este o asociaţie industrială, nu a identificat în mod specific echipamentele vândute Ucrainei, informează news.ro.

În ultimii ani, Ucraina a cumpărat peste 20 de drone armate Bayraktar TB2 de la compania turcă Baykar şi a comandat alte 16 pe 27 ianuarie. Acest lot a fost livrat la începutul lunii martie. Ankara şi Kievul au legături de lungă durată de cooperare în domeniul apărării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Membră a alianţei militare NATO, Turcia împarte o graniţă maritimă cu Ucraina şi Rusia în Marea Neagră, are legături bune cu ambele şi s-a oferit să medieze. Deşi a continuat să furnizeze drone Ucrainei, a evitat, de asemenea, să impună sancţiuni împotriva Moscovei.

Preşedintele turc Tayyip Erdogan a criticat în repetate rânduri Rusia pentru invadarea Ucrainei, dar a şi spus clar că doreşte menţinerea canalelor de comunicare cu omologul său rus, Vladimir Putin. De la lansarea unei invazii care a dezrădăcinat un sfert din populaţia Ucrainei, Rusia nu a reuşit să cucerească un singur oraş important. Moscova îşi descrie acţiunile drept o ”operaţie militară specială”.

Exporturile totale de apărare ale Ankarei au crescut în primul trimestru cu 48,6% faţă de anul precedent, arată datele asociaţiei industriale. În 2021, Turcia a exportat produse de apărare de 3,224 miliarde de dolari, suma reprezentând o creştere de 41,5% faţă de 2020.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 08:03
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
09 Nov. 2026, 08:03 // Slider //  Ursu Ana

Solidaritate impresionantă în Polonia, după atacul armat din centrul Cracoviei. Aproape 1,13 milioane de euro au fost adunate în doar 17 ore pentru polițiștii răniți în timpul intervenției și familiile acestora. Campania de donații, lansată de jurnalistul Krzysztof Stanowski, a mobilizat peste 91.000 de susținători.

Potrivit News.ro, pe platforma poloneză Zrzutka.pl au fost colectați aproape cinci milioane de zloți, ceea ce reprezintă 99% din obiectivul stabilit. Inițiativa a fost lansată în memoria victimelor și în sprijinul polițiștilor care și-au riscat viața pentru a opri atacatorul.

Între timp, cei doi polițiști răniți, Jakub Kulik și Artur Morański, au fost treziți din coma indusă medicamentos și rămân internați în spital. Starea lui Jakub Kulik este în continuare gravă, dar stabilă, potrivit Ministerului polonez de Interne.

Atacul a avut loc sâmbătă, în centrul istoric al Cracoviei, în zona Pieței Principale. Un bărbat a deschis focul asupra oamenilor, șase persoane au fost ucise, iar altele au fost rănite. Atacatorul a fost împușcat și reținut de polițiștii care au intervenit.

Mobilizarea rapidă a donatorilor și apelurile pentru donarea de sânge au devenit o expresie a solidarității polonezilor cu victimele tragediei și cu forțele de ordine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!