Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ucraina nu are suficienți soldați pentru a se apăra împotriva invaziei ruse. Avertismentul comandantului-șef al armatei

20 Ian. 2025, 08:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
20 Ian. 2025, 08:17 // În Lume //  Redacția Realitatea

Ucraina suferă de o insuficienţă a efectivelor de luptă, a declarat generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-şef al armatei ucrainene, în urma unei controverse provocate de realocarea în forţele terestre a unor militari din forţele aeriene.

„Trebuie să creştem numărul brigăzilor mecanizate. Dar, din păcate, capacitatea de mobilizare nu este suficientă pentru a acoperi această nevoie”, a subliniat generalul Sîrski, într-o declaraţie acordată radioului ucrainean.

Prin urmare, pentru a consolida trupele care luptă contra armatei ruse în prima linie, sunt în prezent în curs de realocare „în limite rezonabile” efective din logistică, aprovizionare şi mentenanţă, în vederea acoperirii lacunelor şi constituirii noilor unităţi, a explicat generalul Sîrski.

Aceste precizări ale sale survin după ce unităţi ale forţelor aeriene au reclamat faptul că personal înalt calificat a fost preluat din aceste unităţi şi desfăşurat pe frontul terestru.

Dar comandamentul armatei a încetat aceste redesfăşurări, a asigurat Sîrski, subliniind că aceşti militari care sunt specialişti experimentaţi în domeniul lor „nu pot fi înlocuiţi de nimeni”.

După aproape trei ani de război cu Rusia, armata ucraineană are nevoie de noi soldaţi pentru a-şi completa pierderile, în timp ce continuă să piardă teren pe frontul de est în faţa trupelor ruse, mai numeroase şi mai bine înarmate.

”Principala problemă a Ucrainei nu este lipsa de bani, ci mai degrabă lipsa de ucraineni”

Ucraina a adoptat astfel măsuri stricte de mobilizare, dar care au condus la numeroase tentative de fugă din ţară, la coruperea unor responsabili şi la acţiuni de recrutare forţată în care ofiţerii recrutori recurg inclusiv la metode brutale. În plus, peste 60.000 de soldaţi ucraineni au dezertat în 2024, inclusiv circa 1.700 de soldaţi dintr-o brigadă instruită în Franţa şi care au părăsit neautorizat unitatea chiar înainte să ajungă pe front.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat în luna mai anul trecut un pachet legislativ care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia, şi a redus atunci vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani.

Dar aliaţi occidentali ai Ucrainei cer Kievului să coboare şi mai mult această vârstă, până la 18 ani. Principala problemă a Ucrainei nu este aceea că „duce lipsă de bani, ci mai degrabă că duce lipsă de ucraineni”, a declarat miercuri viitorul secretar de stat american în administraţia preşedintelui ales Donald Trump, Marco Rubio.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 19:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 19:09 // Slider //  Victoria Laur

Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie reorganizat și absorbit de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Prevederea se conține în nota informativă a unui proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament de deputatul Virgiliu Pâslariuc.

Inițiativa prevede modificarea Legii privind protejarea patrimoniului cultural imaterial și a Legii privind Fondul național al culturii. Astfel, referințele la Institutul Patrimoniului Cultural ar urma să fie înlocuite cu cele la Centrul Național de Cultură Tradițională, iar atribuțiile privind identificarea, documentarea, cercetarea și expertizarea științifică a patrimoniului cultural imaterial și etnografic vor fi reglementate în mod corespunzător.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform autorului, reorganizarea este motivată de faptul că activitatea Institutului Patrimoniului Cultural ține în principal de domeniul cercetării, aflat în responsabilitatea Ministerului Educației și Cercetării. Deși Ministerul Culturii exercită calitatea de fondator al institutului, finanțarea acestuia este asigurată prin intermediul Ministerului Educației și Cercetării. Astfel, absorbția de către Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” ar urma să integreze activitatea de cercetare într-un cadru instituțional corespunzător profilului său, se arată în nota informativă a proiectului.

Inițiativa urmărește consolidarea sistemului național de cercetare și inovare în domeniul patrimoniului cultural, precum și utilizarea mai eficientă a resurselor instituționale, financiare și administrative, transmite IPN.

Pentru anul 2026, bugetul aprobat inițial pentru Institutul Patrimoniului Cultural a fost de 11,68 milioane de lei, fiind majorat ulterior la 11,89 milioane de lei. Până la elaborarea notei de fundamentare, instituția cheltuise 7,61 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproximativ 64% din resursele financiare precizate.