Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Ucraina: Volodimir Zelenski propune înlocuirea premierului Iulia Sviridenko

12 Iul. 2026, 16:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
12 Iul. 2026, 16:58 // În Lume //  Ana Panaguța

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat duminică intenția de a opera modificări la nivelul executivului de la Kiev, inclusiv înlocuirea premierului Iulia Sviridenko, relatează g4media.ro.

Într-un mesaj publicat pe platforma X, șeful statului i-a mulțumit Iuliei Sviridenko pentru activitatea desfășurată la conducerea Guvernului și pentru contribuția sa în cadrul administrației ucrainene.

„Îi sunt recunoscător Iuliei pentru activitatea sa clară, consecventă și eficientă în funcția de prim-ministru, precum și pentru anii de muncă productivă în echipa Ucrainei. I-am propus să preia responsabilitatea unui nou domeniu important al relațiilor cu un partener-cheie”, a transmis Zelenski.

Președintele a precizat că se așteaptă ca modificările să fie aprobate împreună cu parlamentarii ucraineni, fără a oferi deocamdată detalii suplimentare privind succesorul propus pentru funcția de premier.

Schimbări și în structurile de aplicare a legii

Liderul de la Kiev a anunțat că reorganizarea nu se va limita la nivelul Guvernului. Potrivit agenției ucrainene Unian, Zelenski a declarat că vor avea loc și modificări în conducerea instituțiilor responsabile cu aplicarea legii.

„Vor exista, de asemenea, schimbări în componența conducerii organismelor de aplicare a legii”, a afirmat președintele ucrainean.

Anunțul vine în contextul în care autoritățile de la Kiev încearcă să consolideze funcționarea instituțiilor statului pe fondul războiului declanșat de Rusia și al eforturilor de reformă necesare pentru apropierea de Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 09:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
09 Nov. 2026, 09:19 // Societate //  Valentina Buza

Peste 4.110 încălcări ale Regulamentului circulației rutiere au fost documentate de polițiști în weekend. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitei de viteză, nerespectarea regulilor de prioritate și utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii.

Potrivit Poliției, 39 de șoferi au fost înlăturați de la volan după ce au fost depistați în stare de ebrietate, iar alți 1.401 au fost sancționați pentru depășirea limitei de viteză.

De asemenea, oamenii legii au constatat următoarele încălcări:

  • 662 de șoferi nu au respectat indicatoarele de prioritate sau semnalele de interzicere ale semafoarelor;

  • 142 nu aveau revizia tehnică anuală și/sau asigurarea obligatorie RCA;

  • 558 au oprit în locuri interzise;

  • 201 nu au acordat prioritate pietonilor;

  • 604 nu au cuplat centura de siguranță sau au utilizat telefonul în timpul conducerii;

  • 43 au condus cu încălcarea regulilor privind dreptul de a conduce.

Totodată, 464 de pietoni au fost sancționați pentru traversarea neregulamentară a străzii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!