Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ucrainenii și-au început dimineața cu sunetul sirenelor! Rușii atacă zeci de regiuni din țara vecină

16 Dec. 2022, 10:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Dec. 2022, 10:01 // Actualitate //  Realitatea.md

În aceste momente, aproape în toată Ucraina a fost declarată alertă de raiduri aeriene. Potrivit Unian, trupele ruse au lansat rachete din direcția Mării Caspice. Șeful administrației militare regionale Nikolaev, Vitalii Kim, a confirmat informațiile. 

Șeful administrației militare regionale din Odesa, Maxim Marcenko, a declarat că, în unele regiuni, au fost din nou lansate rachete în obiectele de infrastructură energetică.

A fost atacată și Capitala ucraineană. Primarul orașului Kiev, Vitalii Kliciko, a anunțat explozii în cartierele Desnianski, Dneprovsk și Goloseevsk.

În Zaporojie au fost raportate 12 atacuri cu rachete. Regiunile Harkov și Poltava au rămas în beznă.

Autoritățile ucrainene mai anunță explozii în Ternopol, Vinnița, Krivoi Rog, Jitomir și Kremenciuk.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat duminică reținerea unui cetățean rus suspectat că plănuia un atac terorist la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova, potrivit agenției ruse de presă Interfax, transmite hotnews.ro.

Minorul a fost reținut în urma pontului primit de FSB din partea Statelor Unite, a precizat Interfax, citată de Reuters. Serviciul rusesc de securitate a transmis un mesaj de recunoștință către SUA.

„Suntem recunoscători părții americane pentru furnizarea informațiilor”, a declarat FSB.

Sâmbătă, FSB anunțase că a fost informat de SUA cu privire la un atac terorist planificat la Moscova, potrivit AFP și Reuters.

Într-un comunicat separat, Ambasada SUA la Moscova a avertizat, la rândul său, că în capitala rusă este posibil să aibă loc „un eveniment cu victime multiple”, conform The Moscow Times.

„Ambasada SUA la Moscova are cunoștință de o amenințare credibilă privind un eveniment cu victime multiple astăzi, 31 octombrie, la Muzeul-Rezervație Țarițîno din Moscova”, a afirmat misiunea diplomatică americană, precizând că „guvernul SUA se coordonează cu autoritățile ruse competente în privința unui răspuns”.

Complexul a fost închis temporar

Muzeul-Rezervație Țarițîno, un complex format dintr-un palat-muzeu și un parc care se află în sudul Moscovei, a fost închis temporar sâmbătă, a relatat agenția de presă RIA, citând autoritățile ruse.

Locația a fost evacuată spre finalul unui concert de orgă, potrivit tabloidului rus Baza, citat de NBC News. Spectacolul a fost întrerupt cu aproximativ zece minute înainte de încheierea programului. Ulterior a fost anulat un alt concert, dedicat tradițiilor populare din regiunea Caucazului de Nord, a mai relatat Baza.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!