Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

UE armonizează legislația privind insolvența. Experta Irina Selevestru explică impactul Directivei pentru Moldova

09 Sept. 2025, 15:07
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
09 Sept. 2025, 15:07 // Economie //  Realitatea.md

Consiliul Uniunii Europene a publicat recent o propunere de Directivă privind armonizarea anumitor prevederi referitoare la insolvență. Deși domeniul este îngust, importanța lui pentru Moldova ar putea fi mare, deoarece obiectivul este de a contribui la buna funcționare a pieței interne și de a îndepărta obstacolele din calea exercitării libertăților fundamentale, cum ar fi libera circulație a capitalurilor și libertatea de comerț, conform expertei în domeniul insolvabilității Irina Selevestru.

Potrivit specialistei, obstacole rezultate din diferențele dintre normele de drept intern ale țărilor UE și procedurile din domeniul insolvenței. Selevestru a relatat într-un interviu pentru curentul.md că una dintre noutăți va fi mecanismul pre-pack, care prevede posibilitatea pregătirii și negocierii vânzării întreprinderii debitorului (sau a unei părți a acesteia) înainte de deschiderea formală a procedurii de insolvență.

„Acest lucru ar putea „urgenta” valorificarea masei debitoare și ca rezultat stingerea într-un tempou mai rapid a creanțelor creditorilor. Directiva consideră, că vânzarea afacerii debitorului poate fi mai avantajoasă decât vânzarea activelor separate ale acestuia. O parte a mecanismului „pre-pack” constă în posibilitatea de a transfera automat contractele în derulare ale debitorului (mai ales cele care sunt esențiale pentru continuarea activității) de la debitor la cumpărătorul întreprinderii, fără consimțământul contragentului debitorului, cu respectarea sigur și a garanțiilor ce țin de libertatea contractuală”, afirmă experta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aceasta procedură deja este aplicată în unele state membre ale UE, de exemplu, Spania, susține Selevestru. Conform ei, pentru Republica Moldova reglementarea va fi mai greu de implementat, deoarece potrivit legislației în vigoare procedura vânzării activelor ține de formalități excesive și există riscul că nu se vor găsi persoane care să își asume responsabilitatea de a negocia cu potențialul cumpărător până la scoaterea activului la vânzare deschisă.

Prin Directivă se mai propune și posibilitatea de a evita înființarea comitetului creditorilor la întreprinderile mari, dar și crearea un șir de prevederi se referă și la introducerea „normelor eficiente” privind acțiunile în anulare ce pot fi introduse de practicianul în insolvență pentru a ”aduce înapoi” in masa debitoare activele debitorului.

„Orice Directivă UE are ca rol armonizarea legislației tuturor statelor-membre. Sigur, e mult mai benefic pentru investitori atunci, când există o legislație unică pentru toate țările membre decât legislații diferite, inclusiv în materie de insolvență. Respectiv, transpunerea Directivelor în legislația națională va duce la un progres pe toate barierele, inclusiv insolvență. Cel puțin pe partea mediului exterior de afaceri, care va ști că în Republica Moldova există un sistem logic și coerent în domeniul insolvenței sub umbrela legislației europene. Inevitabil acest lucru va spori încrederea investitorilor și tendința acestora de a investi în afaceri în Moldova”, precizează Irina Selevestru.

Experta a punctat că Directiva, odată ce va fi implementată în Moldova, va aduce mai multă claritate pentru investitorii străini, care vor dori procurarea de întreprinderi insolvabile în țara noastră.

Interviul integral poate fi citit AICI.

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 11:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2026, 11:14 // Slider //  Realitatea.md

Asociația Promo-LEX solicită Guvernului Republicii Moldova să aplice sancțiuni individuale liderului administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, pe care îl indică drept responsabil de încălcări ale drepturilor omului în regiunea transnistreană. Organizația cere interzicerea intrării acestuia în Republica Moldova și blocarea fondurilor sale.

Într-o opinie juridică transmisă autorităților la 11 noiembrie, Promo-LEX solicită convocarea, în termen de 30 de zile, a Consiliului interinstituțional de supervizare, prezidat de prim-ministru. Acesta ar urma să aplice măsuri restrictive persoanelor din structurile de la Tiraspol implicate în tortură și detenții arbitrare. Asociația propune ca prima listă să îl includă pe Vadim Krasnoselski.

Totodată, Promo-LEX cere Guvernului să renunțe la interdicția de a părăsi țara, anunțată pe 5 noiembrie, și să recurgă la măsurile prevăzute expres de lege: interdicția de intrare în Republica Moldova și blocarea fondurilor. Potrivit organizației, interdicția de a părăsi țara nu are temei legal în cazul lui Krasnoselski, care nu deține cetățenia Republicii Moldova. Promo-LEX susține că legislația prevede o astfel de restricție doar în anumite condiții, în baza unui act emis de procuror sau judecător.

Asociația invocă Legea nr. 25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaționale, care permite Republicii Moldova, din decembrie 2023, să adopte sancțiuni individuale împotriva persoanelor responsabile de tortură, detenții arbitrare și încălcări sistematice ale libertății de exprimare.

Promo-LEX menționează că Vadim Krasnoselski figurează în documentarea organizației privind încălcările drepturilor omului. Printre faptele invocate se numără refuzul transferării unui deținut bolnav la un spital civil, modificările operate în 2022 la așa-numitul „cod penal” al regiunii, prin care au fost introduse pedepse pentru sesizarea instanțelor constituționale sau internaționale, precum și refuzul grațierii lui Victor Pleșcanov.

Organizația face trimitere și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Potrivit Promo-LEX, între 2004 și mai 2026, Curtea s-a pronunțat în 65 de cauze privind reclamanți din regiunea transnistreană, constatând încălcarea dreptului la libertate în 26 de cazuri și a interdicției torturii și tratamentelor inumane în 21 de cauze.

Promo-LEX propune, de asemenea, modificarea Legii nr. 25/2016, astfel încât blocarea fondurilor să poată fi aplicată și cetățenilor Republicii Moldova care dețin funcții în structurile de la Tiraspol. În prezent, potrivit organizației, legea permite această măsură doar în anumite condiții pentru cetățenii cu dublă cetățenie aflați în afara țării. Asociația solicită Ministerului Justiției să elaboreze, în 60 de zile, proiectul de modificare a legii, iar Procuraturii Generale să examineze posibilitatea pornirii urmăririi penale pentru faptele documentate.

Solicitările organizației vin după ce, pe 4 noiembrie, Vladimir Putin i-a înmânat lui Vadim Krasnoselski Ordinul de Onoare al Federației Ruse. O zi mai târziu, Biroul politici de reintegrare a anunțat că liderului de la Tiraspol i se vor aplica măsuri restrictive, inclusiv interdicția de a părăsi Republica Moldova timp de cinci ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Liderul de la Tiraspol a primit Ordinul de Onoare al Federației Ruse din partea lui Putin