Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

UE prelungeşte mecanismul de control al exporturilor de vaccin anti-COVID până la sfârșitul anului

01 Oct. 2021, 11:03
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
01 Oct. 2021, 11:03 // În Lume //  Realitatea.md

Bruxellesul va prelungi până la sfârşitul lunii decembrie mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri împotriva COVID-19 produse în Uniunea Europeană, pentru a garanta aprovizionarea statelor membre în contextul „incertitudinilor” alimentate de apariţia unor noi variante ale coronavirusului, a anunţat joi Comisia Europeană.

Executivul UE a pus în aplicare la sfârşitul lunii ianuarie un mecanism de autorizare a exporturilor de vaccinuri împotriva COVID-19, pentru a controla exporturile spre ţări unde situaţia sanitară era considerată mai bună decât în Europa, şi a le supraveghea mai ales pe cele ale laboratorului AstraZeneca, acuzat de neonorarea comenzilor UE, în beneficiul altor ţări.

Aceasta nu a împiedicat totuşi Uniunea să exporte până acum aproape 740 milioane de doze, relatează AFP, citată de Agerpres.

Deşi campaniile de vaccinare în UE şi-au accelerat ritmul în decursul lunilor, „ele sunt încă în desfăşurare şi persistă incertitudini, în special odată cu apariţia unor noi variante ale virusului”, arată executivul european într-un comunicat.

„Este, aşadar, necesar să menţinem transparenţa”, iar mecanismul de control, în vigoare până la finele lui septembrie, va fi prelungit până la 31 decembrie, potrivit comunicatului.

În practică, acest mecanism obligă, înaintea oricărui export de vaccinuri în afara UE, ca laboratorul respectiv să obţină undă verde din partea statului de unde sunt expediate dozele. Această decizie trebuie ulterior confirmată de Comisia Europeană.

Potrivit Comisiei, între sfârşitul lui ianuarie şi 28 septembrie, uniunea a aprobat peste 2.600 de cereri de export, pentru un număr total de 738 milioane de doze, având ca destinaţie 56 de state şi teritorii (printre care Marea Britanie, Australia, SUA, Chile, Canada, Israel, Japonia, Turcia).

În această perioadă, o singură cerere de export – de doze de vaccin de la AstraZeneca având ca destinaţie Australia – a fost respinsă.

„În următoarele trei luni, Comisia va lucra la stabilirea unui nou mecanism de supraveghere, ce va furniza informaţii actualizate despre exporturi după expirarea mecanismului actual la 1 ianuarie 2022”, dar fără a trece prin constrângeri de cereri de autorizare, arată comunicatul.

Mai multe puteri (printre care SUA, India, Africa de Sud), la fel ca unele ONG-uri, cer o ridicare temporară a brevetelor care protejează vaccinurile, pentru a dezvolta producţia lor, dar Bruxellesul refuză, preferând să suplimenteze participarea Uniunii la mecanismul ONU de solidaritate Covax.

„UE continuă să subscrie în întregime la principiile de solidaritate internaţională şi de responsabilitate”, a subliniat Comisia de la Bruxelles, reamintind că acest control nu se aplică exporturilor de vaccinuri în ţări cu nivel scăzut sau mediu al PIB/locuitor.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 15:51
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 15:51 // Slider //  Daniela Baranovschi

Ungaria a blocat din nou avansarea Ucrainei în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, refuzând să aprobe rezultatele evaluării pentru ultimele două clustere de negociere, care nu au fost încă deschise. Decizia, luată pe 27 octombrie, afectează și parcursul european al Republicii Moldova, întrucât statele membre nu au susținut până acum separarea celor două țări în procesul de aderare, potrivit Euromaidan Press, care citează European Pravda.

Ungaria a refuzat din nou, pe 27 octombrie, să aprobe rezultatele procesului de evaluare pentru clusterele 4 și 5, ultimele două grupuri de capitole din negocierile de aderare a Ucrainei la UE care nu au fost încă deschise, în cadrul unei reuniuni a grupului de lucru pentru extindere al Consiliului UE, desfășurată la Bruxelles. A fost al doilea refuz al Budapestei într-o săptămână, transmite Antena3CNN.

Ucraina urmărește să adere la UE în timp ce luptă împotriva invaziei pe scară largă a Rusiei, iar timp de mai mulți ani, parcursul său a fost blocat de veto-urile Ungariei conduse de Viktor Orbán. Orbán a pierdut puterea în aprilie, în fața lui Péter Magyar, care a promis să readucă Ungaria în Europa. Acum, guvernul acestuia este cel care blochează ultimele două clustere.

Unul dintre diplomați a declarat că „poziția Ungariei nu s-a schimbat”. Irlanda, care deține președinția rotativă a Consiliului UE, știa dinainte că Budapesta nu își va schimba poziția, dar a inclus totuși subiectul pe ordinea de zi. Un alt diplomat a descris repetarea votului drept o mișcare politică menită să sporească presiunea asupra Ungariei, nu o încercare reală de a obține un vot favorabil.

Argumentele Ungariei nu au fost făcute publice pe 20 octombrie, când aceasta a blocat pentru prima dată demersul. Clusterul 4 acoperă transporturile, energia, rețelele transeuropene, mediul și clima. Clusterul 5 vizează agricultura, pescuitul, politica regională și normele bugetare.

La începutul acestei luni, parlamentul Ucrainei a adoptat legea privind școlarizarea în limbile minorităților, pe care Budapesta o ceruse, iar UE a deschis clusterele 2 și 3 pe 13 octombrie. Guvernul lui Magyar și-a condiționat sprijinul de îndeplinirea de către Kiev a 11 cerințe privind drepturile minorității maghiare.

Pe 16 octombrie, președintele Volodimir Zelenski a avut prima sa întâlnire bilaterală cu Magyar la Bruxelles și i-a mulțumit pentru deschiderea celor două clustere. El a adăugat că se lucra la deschiderea celorlalte două până la sfârșitul anului, a transmis biroul său. Zece zile mai târziu, Zelenski a explicat de ce este important acest calendar.

„Este foarte important ca ultimele două clustere de negociere pentru Ucraina să fie deschise până la sfârșitul acestui an și ca, în timpul președinției lituaniene, să putem deja închide capitole de negociere”, a scris el.

Lituania va prelua președinția Consiliului UE în ianuarie.

Următoarele decizii ale Budapestei ar putea stabili și dacă Ucraina și Republica Moldova vor continua să avanseze împreună în procesul de aderare.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat despre deschiderea ultimelor două clustere ale țării sale cu Magyar, în timpul unei vizite la Budapesta săptămâna trecută. În iulie, Ungaria se oferise deja să permită Republicii Moldova să avanseze separat, fără Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!