Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

UE și-a fixat ca obiectiv circa 20.000 de avioane „verzi” la orizontul anului 2050

20 Apr. 2026, 20:41
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
20 Apr. 2026, 20:41 // În Lume //  Ana Panaguța

Peste 200 de companii și organizații din sectorul aeronautic european au prezentat luni, 20 aprilie curent, la Bruxelles o foaie de parcurs pentru desfășurarea a circa 20.000 de aeronave electrice, pe bază de hidrogen și hibride în Europa până în anul 2050, primele zboruri comerciale fiind așteptate în mai puțin de cinci ani, relatează Agerpres.ro.

Documentul, întocmit de Alianța pentru Aviație cu Zero Emisii (Alliance for Zero-Emission Aviation – AZEA), o platformă sectorială impulsionată de Comisia Europeană, menționează că mai mult de jumătate din avioanele care vor intra pe piața europeană în următoarele două decenii vor avea propulsie curată, schimbare care va începe cu avioanele de mici dimensiuni.

Dar aeronavele cu mai mult de 90 de locuri, cele care operează rutele intra-europene și au impactul cel mai semnificativ asupra poluării, nu vor avea decât după anul 2040 alternative la funcționarea pe bază de combustibili fosili.

Primele zboruri comerciale cu avioane cu propulsie curată vor fi în mai puțin de cinci ani, dar certificarea unor noi tipuri de aeronave durează între 8 și 10 ani, se arată în același document.

Printre membrii AZEA regăsim producători precum Airbus, Rolls-Royce și Safran, companii aeriene precum EasyJet, Air France-KLM și TUI, aeroporturi precum cele din Paris, Dublin și Stockholm, furnizori de energie precum Engie și Air Liquide, organisme de reglementare printre care se numără Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (EASA) și Eurocontrol.

Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, a făcut o legătură între acest plan și cel de „suveranitate energetică” a UE.

„Dacă mizăm pe energie electrică sau hidrogen, nu va mai exista dependență față de state răuvoitoare precum Rusia sau Iran, nu vom mai fi ostatici ai anumitor crize globale”, a susținut el într-un discurs la evenimentul de prezentare a acelei foi de parcurs, avertizând că, în urma conflictului din Orientul Mijlociu și a închiderii Strâmtorii Ormuz, UE mai dispune de rezerve de kerosen (combustibil pentru aviație) pentru numai aproximativ șase săptămâni, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (AIE).

Același comisar european, al cărui portofoliu reunește pentru prima dată în cadrul Comisiei Europene aviația civilă și industria de apărare, a menționat și implicațiile militare ale transformării preconizate.

„Avioanele electrice vor aduce o revoluție în logistica militară, cu hidrogenul și electricitatea produse aproape de linia frontului, oferind o independență tactică totală”, crede oficialul comunitar.

Comisarul european lituanian a mai spus în acest sens că „dronele folosite în Ucraina funcționează deja cu baterii”, iar „sistemele electrice sunt, prin natura lor, silențioase, mai dificil de detectat și au mai puține emisii în infraroșu”.

Planul prezentat luni estimează că, până în anul 2050, aviația „verde” va necesita anual circa 1,5 milioane de tone de hidrogen regenerabil și electricitate echivalentă cu 4% din producția actuală a UE și solicită finanțare dedicată în mod precis acestui scop în următorul buget multianual al UE pentru perioada 2028-2034, care este încă în negociere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Oct. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Armata germană a catalogat pentru prima dată amenințarea de sabotaj din partea Rusiei împotriva propriilor trupe și facilități drept „semnificativă”, al doilea nivel, din 4, ca gravitate pe scara internă a amenințărilor, arată o evaluare a Bundeswehr-ului despre care au relatat miercuri postul de televiziune german WDR și ziarul Süddeutsche Zeitung, scrie hotnews.ro.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a confirmat această evaluare, declarând reporterilor: „Constatăm că ne confruntăm cu o amenințare semnificativă de sabotaj la nivel general pentru Bundeswehr.”

Ridicarea nivelului a fost declanșată de descoperirea, la jumătatea lunii septembrie, a unei drone prăbușite care transporta o cutie cu explozibili puternici în apropierea bazei aeriene Wunstorf din Saxonia Inferioară, au relatat cele două instituții de presă, potrivit Reuters.

Pe scara internă a amenințărilor din armata germană (Bundeswehr), utilizată pentru evaluarea riscurilor de terorism sau sabotaj și pentru protecția bazelor militare, există 4 niveluri de gravitate.

Acest al doilea nivel ca gravitate, denumit Charlie, se instituie în momentul în care există informații sigure și clare despre un atac terorist sau un act de sabotaj iminent.

„Linia roșie” depășită

Documentul intern al armatei germane, consultat de WDR și de Sueddeutsche Zeitung, precizează că Rusia a depășit „o linie roșie anticipată anterior, caracterizată de intenții dăunătoare cu efecte cinetice și/sau letale” împotriva Germaniei și a Bundeswehr-ului, prin utilizarea dronelor transformate în arme.

Drona de la Wunstorf seamănă cu una încărcată cu explozibili care a fost folosită în atacul eșuat de pe aeroportul Leipzig/Halle, din luna august. Însă, spre deosebire de incidentul de la Leipzig, despre care autoritățile au afirmat că viza un avion civil de marfă, anchetatorii consideră că drona de la Wunstorf viza aeronavele Bundeswehr, conform documentului.

Autoritățile germane au învinovățit în mod direct Rusia pentru atacul de la Leipzig.

Moscova a negat orice implicare și a respins în mod constant acuzațiile privind desfășurarea de acțiuni de sabotaj sau atacuri hibride în Europa.

Documentul menționează, de asemenea, o serie de acțiuni de recunoaștere suspectate a fi de origine rusă pe teritoriul Germaniei, inclusiv survolarea cu drone a bazei de apărare antirachetă Arrow 3 din Saxonia-Anhalt și descoperirea unei camere camuflate care filma o gară de importanță strategică din Minden, Westfalia.

„Războiul din umbră”

Serviciile de informații se așteaptă ca situația să se agraveze pe termen scurt, fiind probabile noi acțiuni în viitorul apropiat, mai arată documentul, potrivit WDR și Sueddeutsche Zeitung.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a precizat că măsurile preventive sunt adaptate fiecărei baze în parte și pot varia de la intensificarea patrulelor de pază până la măsuri tehnice suplimentare de securitate, precum camere cu infraroșu și sisteme de supraveghere a gardurilor.

Această evaluare vine la puțin peste o săptămână după ce ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a afirmat că Germania se confruntă cu un „război din umbră” și a solicitat extinderea competențelor serviciilor de informații.

„Războiul din umbră la care asistăm astăzi are un obiectiv care depășește cu mult tot ce s-a văzut în timpul Războiului Rece”, a declarat Dobrindt, în cadrul unei conferințe a BfV la Berlin.

„Scopul său clar este să ne destabilizeze – să ne destabilizeze în mod fundamental”, a adăugat Dobrindt.

Ministrul german al Afacerilor Interne nu a numit Rusia, dar declarațiile lui au venit pe fondul avertismentelor lansate în octombrie de șeful serviciului german de informații externe, BND, care vorbise, la rândul său, despre un „război din umbră” și avertizase că Germania riscă să intre într-un conflict violent cu Rusia.

Cancelarul Friedrich Merz a declarat miercuri că dezinformarea rusă și atacurile hibride reprezintă cea mai mare amenințare pentru Germania.

„Părerea mea este că poporul nostru încă subestimează această mare amenințare la adresa societății noastre… Acesta este un atac fundamental împotriva întregii ordini politice pe care am realizat-o după 1990”, a spus Merz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova