Curs valutar
  • EUR
    20.1505
    0.1459%
  • USD
    17.5504
    0.0632%
  • RUB
    0.2088
    0.1916%
  • RON
    3.8275
    0.1437%
  • UAH
    0.3922
    -0.102%

Toate știrile

22 septembrie 2026

Uleiul de măsline, ținta grupărilor infracționale. Poliția a confiscat peste 5.000 de litri. Unde s-a întâmplat?

05 Dec. 2023, 07:56
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
05 Dec. 2023, 07:56 // În Lume //  Redacția Realitatea

Polițiștii din Spania și Italia au arestat 11 persoane și au confiscat peste 5.000 de litri de ulei de măsline contrafăcut, după ce a destrămat o bandă internațională care ar fi încercat să vândă uleiul drept echivalentul său mai scump, de tipul uleiului virgin și extravirgin, relatează The Guardian.

Ancheta, efectuată de Guardia Civil împreună cu carabinierii italieni și Europol, a condus la percheziții în ambele țări și la căutarea cooperativelor de prelucrare a măslinelor în provinciile spaniole Ciudad Real, Jaén și Córdoba.

Suspiciunile au apărut pentru prima dată când ofițerii Guardia Civil au descoperit „o serie de anomalii” în timp ce inspectau un camion care transporta ulei de măsline în regiunea Ciudad Real. Curând au descoperit o operațiune întreagă în Spania și Italia, care a fost concepută pentru a distribui ulei de măsline contrafăcut pe piața globală.

„În Spania, au folosit o companie care era conectată de achiziționarea de uleiuri de categorie inferioară pentru a face modificări la uleiurile tulburi și de proastă calitate pentru a le transforma în virgine și extravirgine și apoi să le vândă falsificând documente. Au amestecat uleiuri tulburi – un subprodus al procesului de producere a uleiului de măsline – cu ulei de măsline de mai bună calitate, pentru a obține nivelurile corecte de grăsimi și [alte substanțe] pentru a le permite să fie vândute. De asemenea, au împiedicat trasabilitatea prin neînregistrarea uleiurilor companiilor lor”, a spus Guardia Civil.

Carabinierii au descoperit o presupusă operațiune similară de ulei contrafăcut care implică două companii importante de prelucrare a uleiului din Italia.

„Au fost efectuate opt percheziții simultane în Spania și Italia și 11 persoane au fost arestate”, se arată în comunicat.

În urma perchezițiilor, polițiștii au sechestrat peste 5.200 de litri de ulei contrafăcut pregătit pentru introducerea pe piață, 91.000 de euro în numerar și patru vehicule de ultimă generație. Prețurile uleiului de măsline au crescut în toată Europa, deoarece seceta și alte condiții meteorologice nefavorabile afectează recoltele pentru al doilea an consecutiv.

Producția globală este de așteptat să scadă la 2,4 milioane de tone, potrivit Consiliului Internațional de Măsline, mai puțin decât recolta de anul trecut și cu mult sub cererea globală de aproximativ 3 milioane de tone.

Uleiul de măsline a ajuns să fie legat cu lanțuri în supermarketurile din Spania

Supermarketurile din Spania, cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, au început să lege sticlele de ulei de gătit cu lanțuri închise cu lacăte, pe măsură ce prețurile cresc, iar odată cu acestea și furturile.

Potrivit Reuters, sticlele de un litru de ulei de măsline extravirgin se vindeau în noiembrie cu până la 14,5 euro în unele supermarketuri din Spania, propulsând uleiul de măsline în categoria produselor pe care comercianții pun etichete de securitate, alături de băuturile spirtoase, cosmetice și electrocasnice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prețurile uleiului de măsline au crescut cu 150% în ultimii doi ani în Spania, deoarece o secetă arzătoare din sud a afectat recolta de măsline. Grupurile infracționale organizate fură uleiul pentru a-l vinde, a spus Ruben Navarro, CEO al lanțului de supermarketuri Tu Super, care operează 30 de magazine în regiunea Andalucia din Spania.

Din septembrie, Tu Super a înlănțuit sticlele mari de 5 litri de ulei de măsline și le-a pus lacăt pe rafturi pentru a preveni furtul.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
22 Sept. 2026, 08:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
22 Sept. 2026, 08:29 // Slider //  Ursu Ana

Rusia a lansat în noaptea de luni spre marți un atac asupra mai multor regiuni din Ucraina, folosind drone și rachete balistice. Au fost raportate lovituri asupra unor întreprinderi și clădiri rezidențiale, iar autoritățile ucrainene anunță victime, scrie Unian.

Alerta aeriană a fost instituită în mai multe regiuni în jurul orei două noaptea, pe fondul amenințării cu rachete balistice. Forțele Aeriene ale Ucrainei au raportat lansări de rachete, iar explozii au fost auzite în mai multe localități din regiunea Dnipropetrovsk.

Potrivit șefului administrației regionale, Alexandr Ganja, atacurile au vizat simultan întreprinderi industriale din Dnipropetrovsk, Krîvîi Rih și Pavlohrad.

În orașul Dnipro, atacul s-a soldat cu doi morți și șase răniți. Două persoane au fost spitalizate, iar un bărbat de 25 de ani se află în stare gravă. Autoritățile avertizează că sub ruinele unei întreprinderi lovite ar putea exista în continuare persoane.

Și capitala Ucrainei a fost atacată cu drone. Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență, în cartierul Dniprovskîi, o clădire rezidențială cu cinci etaje a fost lovită. A izbucnit un incendiu în subsol, iar primul etaj a fost parțial distrus. 15 persoane au fost evacuate, iar patru au fost rănite, dintre care trei au ajuns la spital.

Atacul a afectat și infrastructura energetică. În regiunea Cernihiv, aproximativ 100 de mii de consumatori au rămas fără energie electrică în urma lovirii unui obiectiv energetic dintr-o regiune învecinată.

Între timp, potrivit unei analize Bloomberg citate de presa ucraineană, Rusia și-ar fi modificat în ultimele săptămâni strategia atacurilor, reducând utilizarea rachetelor balistice și recurgând într-o măsură mai mare la drone. Analiștii citați de Bloomberg consideră că Moscova ar putea acumula rachete balistice pentru atacuri asupra infrastructurii energetice și de încălzire a Ucrainei în perioada rece, începând de la sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie.