343 de zile fără pauză pe linia frontului. Povestea unui ofițer ucrainean scoate la lumină, fără menajamente, una dintre cele mai apăsătoare probleme ale Kievului: lipsa acută de oameni într-un război care pare fără sfârșit, transmite adevărul.ro.
Oleksi, ofițer de infanterie în vârstă de 37 de ani, a petrecut aproape un an întreg în tranșeele din estul regiunii Zaporojie, în zonele împădurite dintre localități. Este, potrivit camarazilor săi, unul dintre cele mai lungi stagii de luptă pentru un ofițer din armata ucraineană. Deși a avut ocazia să părăsească frontul, a ales să rămână — un gest care spune totul despre presiunea uriașă asupra trupelor.
„Compania mea este subdimensionată, ca toate celelalte. Iar dintre cei rămași, aproape jumătate au peste 50 de ani”, a mărturisit militarul, cunoscut după indicativul „Botanik”. În mod normal, explică el, un infanterist ar trebui să alterneze o lună de luptă cu una de refacere. „În realitatea de azi, este imposibil.”
Durata obișnuită a unei misiuni pe front este, în unitatea sa, de trei până la patru luni. În multe cazuri, rotațiile sunt chiar mai scurte. Dar infanteria rămâne cea mai expusă.
„Cu cât ești mai aproape de linia frontului, cu atât stai mai mult”, spun militarii.
În contrast, operatorii de drone sau recunoaștere pot petrece doar câteva zile în poziții de luptă.
Prelungirea acestor stagii vine pe fondul unor avertismente repetate din partea comandanților ucraineni: armata nu poate ține pasul, ca număr de militari, cu forțele mult mai numeroase ale Rusiei. În încercarea de a compensa, Ucraina a accelerat utilizarea dronelor și a tehnologiei, dar și mobilizarea.
Cazul lui Oleksi nu este singular
Presa locală a relatat despre un alt militar, Ivan Kavun, care a stat 486 de zile pe front. Viața în tranșee capătă uneori accente aproape ireale: aprovizionarea vine cu dronele, iar întâmplările mărunte — chiar și nașterea unei pisici într-un adăpost — devin repere într-un cotidian dominat de pericol.
Pentru Oleksi, rolul de comandant înseamnă, înainte de toate, să-și țină oamenii în viață.
„Ideal ar fi să nu pierdem pe nimeni. Dar în război, mai ales în infanterie, este imposibil”, spune el.
Motivația lui rămâne profund personală.
„Nu vreau ca familia mea, fiica mea, să vadă ce văd eu aici — explozii, rachete, sate distruse, moarte.”
Supranumit „tocilarul” pentru ochelarii săi și aerul intelectual, Oleksiy nu este militar de carieră. Este biolog de profesie, absolvent al Universității Karazin din Harkov, și, ca mulți dintre camarazii săi, a ajuns pe front după declanșarea invaziei pe scară largă a Rusiei.
În aproape un an de front continuu, moralul a fost menținut prin legătura cu cei de acasă.
„M-am asigurat că fiecare poate vorbi zilnic cu familia. Contează enorm”, spune el.
Chiar și când comunicațiile au căzut, mesajele au fost transmise prin radio și telefoane intermediare.
După 343 de zile — din aprilie 2025 până în martie 2026 — Oleksi a primit, în sfârșit, o scurtă permisie. O lună în care și-a sărbătorit fiica și a învățat-o să meargă pe bicicletă. Apoi s-a întors acolo de unde plecase: pe front.
