Curs valutar
  • EUR
    20.1931
    -0.1367%
  • USD
    17.7553
    0.0828%
  • RUB
    0.2103
    -0.0476%
  • RON
    3.8253
    -0.251%
  • UAH
    0.3957
    -0.1264%

Toate știrile

29 septembrie 2026

Un bărbat din Rezina, condamnat pentru că i-a luat viața concubinei. Câți ani va sta după gratii

21 Nov. 2024, 11:43
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Nov. 2024, 11:43 // Societate //  Realitatea.md

Un bărbat, în vârstă de 39 de ani a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare pentru că și-a omorât concubina de 40 de ani, anunță Procuratura raionului Rezina. Sentința a fost pronunțată pe 20 noiembrie 2024 de Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

„Potrivit acuzării înaintate de procurorii de la Rezina, în noaptea lui 28 februarie 2024, inculpatul, fiind în extravilanul unui sat din raionul Rezina, în urma unei crize de gelozie față de concubina sa în vârstă de 40 de ani, a aplicat violență fizică în privința acesteia. Acesta i-a aplicat multiple lovituri cu pumnul, piciorul și o bară metalică, peste diferită părți ale corpului, atât în mijlocul de transport în care se aflau, cât și afară, pe drum.

Conform raportului de expertiză judiciară medico-legală, bărbatul i-a cauzat femeii mai multe traume, inclusiv traumă contuză a toracelui, echimoze, hemoragii în țesuturile moi, fracturi și alte leziuni, care se califică ca vătămare gravă a integrității corporale.

În continuare, după aplicarea violenței fizice, inculpatul a urcat-o înapoi pe concubina sa în mijlocul de transport și s-au deplasat la domiciliul comun, unde, în câteva ore, femeia a decedat”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală.

Acuzatorii de stat spun că inculpatul și-a recunoscut vinovăția în crima comisă. Acesta nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat pentru alte fapte de violență.

Sentința este cu drept de apel.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Sept. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Ihor Malcevski, în vârstă de 69 de ani, se afla în sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, luni, 28 septembrie, când clădirea istorică a fost lovită de o dronă a forțelor ruse, transmite hotnews.ro.

În atacul de luni de la Academia de Științe din Kiev a murit o persoană și au fost rănite alte trei, potrivit autorităților locale. În proximitatea clădirii construite în secolul al XIX-lea se află ambasada Germaniei, Opera Națională, Catedrala Sfântul Vladimir și o serie de clădiri guvernamentale, a scris The Guardian.

Malcevski, director adjunct al unui departament în cadrul instituției, privea de la fereastra biroului său situat la etajul 3, în timp ce fumul negru și dens ieșea din clădire.

„Gândurile mele se îndreptau spre un singur lucru: cum să mă salvez din această situație”, a povestit el, luni, pentru Reuters.

Frica de înălțime nu l-a împiedicat să iasă pe fereastră și să se cațere pe o cornișă de pe fațada imobilului, pentru a scăpa de fumul și flăcările din interior.

„În primele secunde nu înțelegi – apoi mintea se pune în funcțiune și începe să analizeze ce s-a întâmplat”, a mai spus bărbatul în interviul acordat din locuința pe care o are în afara Kievului.

În cele din urmă, Malcevski a coborât pe o scară pe care o sprijiniseră salvatorii de clădire.

Comparat în glumă de nepoți cu „Spider-Man” după ce a ieșit pe fereastră

La fața locului s-au deplasat și membrii familiei sale, pe care Malcevski i-a sunat la scurt timp după ce a fost salvat.

Omul de știință este căsătorit și are doi copii adulți și șapte nepoți.

Malcevski, pe care nepoții l-au comparat în glumă cu „Spider-Man” după ce au văzut imaginile pe YouTube, a spus că Ucraina ar trebui să continue lupta pentru a slăbi Rusia, în ciuda încercărilor de relansare a negocierilor de pace susținute de SUA.

Un oficial american a declarat marți că emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a purtat discuții „constructive” cu omologii săi americani.

„Este un exercițiu fără sens”, consideră Malcevski.