Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0%
  • USD
    17.5246
    0%
  • RUB
    0.2070
    0%
  • RON
    3.8236
    0%
  • UAH
    0.3922
    0%

Toate știrile

20 septembrie 2026

Un diplomat american s-a arătat sceptic că rușii vor putea ajunge până în Transnistria

05 Mai 2022, 21:23
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Mai 2022, 21:23 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele rus, Vladimir Putin, își poate schimba atitudinea față de Ucraina când va vedea că nu o poate învinge. În pofida acestui fapt, această conștientizare probabil nu va veni curând.

Această opinie a fost exprimată de diplomatul american John Herbst, relatează site-ul „Сегодня”, citat de Unian.info

„El poate insista să încerce să câștige timp pentru un an sau doi”, spune el.

Herbst sugerează că, cu o astfel de evoluție a evenimentelor, consecințele acestora vor fi negative atât pentru ucraineni, cât și pentru ruși. În cazul unui război de uzură, Statele Unite sunt gata să ofere sprijin pe termen lung Ucrainei, a adăugat oficialul.

Diplomatul a evaluat, de asemenea, perspectivele ocupanților de a captura Odesa și alte orașe mari.

„Totul depinde de Putin. Sunt sigur că Rusia nu are prea mult succes în acest război. Poate că vor mai lua ceva teritorii, dar nu vor lua orașe mari”, a spus responsabilul american.

Totodată, John Herbst s-a arătat convins că rușii nu vor ajunge până în Transnistria.

„Poate că vor lua Mariupolul, dar nici asta nu le va fi ușor. Pentru ei, prețul acestui război este extrem de mare și mulți înțeleg acest lucru. Dar Putin încă crede că poate câștiga cumva.”, a adăugat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
20 Sept. 2026, 19:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Sept. 2026, 19:02 // Slider //  Ana Panaguța

Inteligența artificială ar putea îmbunătăți productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, însă riscă și să accentueze inegalitățile, să suprasolicite rețelele electrice și să sporească dependența de tehnologia străină, cu excepția cazului în care guvernele statelor membre aprofundează integrarea economică, susține Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite hotnews.ro.

Într-un raport pregătit pentru reuniunea informală a miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană, care a avut loc la Dublin în 18 și 19 septembrie, FMI precizează că beneficiile și costurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea fi distribuite inegal între țări, regiuni și categorii de lucrători. De asemenea, raportul subliniază că finalizarea pieței unice a UE ar contribui la o distribuție mai echilibrată a adoptării IA și a beneficiilor acesteia în interiorul blocului comunitar.

Documentul FMI repetă îngrijorările exprimate anterior de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, precum și de Comisia Europeană, potrivit cărora fragmentarea piețelor europene de capital, energie și muncă frânează investițiile și inovarea.

60% dintre angajații marilor economii sunt expuși

FMI estimează că aproximativ 60% dintre lucrătorii din economiile europene avansate ocupă posturi cu o expunere mare pe AI.

Deși unii ar putea deveni mai productivi datorită instrumentelor bazate pe AI, alții riscă să-și piardă locurile de muncă pe măsură ce sarcinile repetitive sunt automatizate, în special în sectoarele unde AI tinde mai degrabă să înlocuiască forța de muncă, decât să o completeze.

Raportul menționează că centrele de date din Europa consumă deja aproximativ 3% din energia electrică a continentului, iar cererea de electricitate va crește semnificativ pe măsură ce utilizarea AI se extinde. Marile centre tehnologice, precum Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris și Dublin, se numără printre zonele cele mai expuse, aglomerările de centre de date punând deja presiune asupra rețelelor electrice locale. Pentru a remedia această situație, UE ar trebui să investească în infrastructura electrică transfrontalieră și să aprofundeze integrarea pieței europene de energie, recomandă FMI.

De asemenea, documentul avertizează că Europa riscă să creeze o nouă dependență strategică, având în vedere dominația SUA și a Chinei în dezvoltarea modelelor de AI.

Potrivit FMI, Europa va avea nevoie de investiții semnificative în propria industrie de AI pentru a evita dependența de tehnologia străină. Totodată, raportul sugerează că beneficiile AI ar putea fi distribuite inegal atât între statele membre, cât și în interiorul acestora.

Se preconizează că economiile mai avansate vor beneficia disproporționat de pe urma acestei tehnologii, fiind mai bine pregătite și mai expuse la Inteligența Artificială.