Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Un ex-polițist din Drochia a fost condamnat la un an de închisoare. Ce infracțiune a săvârșit

22 Ian. 2025, 10:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
22 Ian. 2025, 10:21 // Societate //  Cătălina Boico

Un fost polițist din Drochia a fost condamnat la un an de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, pentru trafic de influență. Judecătoria Drochia a pronunțat sentința într-o cauză penală, pornită în luna februarie 2022 și instrumentată de către Direcția Generală Teritorială Nord (DGT Nord) a Centrului Național Anticorupție (CNA) în baza denunțurilor a doi cetățeni.

„Potrivit materialelor, colaboratorul de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia a pretins, acceptat și primit 35.000 de lei într-un caz, și 2000 de euro în alt caz, de la persoane diferite, pentru influențarea judecătorilor și a organelor de urmărire penală, în procedura cărora se aflau la examinare cauzele penale de conducere de către denunțători a mijloacelor de transport în stare de ebrietate, astfel încât organele de drept să adopte decizii favorabile în privința acestora în vederea neanulării dreptului de a conduce mijloacele de transport.

În pofida pretinsei influențe a colaboratorului de poliție față de organele de drept, prin sentințele instanței de judecată denunțătorii au fost condamnați la pedepse penale inclusiv cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport”, se arată în comunicatul emis de CNA.

Urmărirea penală a durat 4 luni fiecare.

„Cauza penală s-a aflat pe rolul instanței de judecată pe parcursul a 2 ani și 6 luni, examinarea acesteia într-o perioadă mai îndelungată fiind întemeiată, or preventiv inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptelor imputate și a pledat nevinovat, recunoscând faptele doar după cercetarea integrală a probelor acuzării, unde totodată unul din martorii cheie a acuzării se afla peste hotarele Republicii Moldova, fiind identificat ulterior locul aflării acestuia și audiat de către instanța de judecată la demersul procurorului prin intermediul videoconferinței”, mai transmite instituția.

Astfel, prin sentința din 17 ianuarie 2025, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunilor de trafic de influență, stabilindu-i pedeapsa pentru fiecare epizod în parte, pe primul epizod în mărime de 6 luni închisoare și pe al doilea epizod în mărime de 8 luni închisoare, iar prin cumul inculpatului i-a fost stabilită o pedeapsă definitivă cu închisoare pe un termen de un an cu executare acesteia în penitenciar de tip semiînchis, termenul ispășirii pedepsei cu închisoare urmând a fi calculat din data devenirii definitive a sentinței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, inculpatul a fost privat de dreptul de a exercita activitate în cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) pe un termen de 3 ani și s-a dispus și confiscarea din contul persoanei în beneficiul statului bani în valoare de 35.000 de lei și 2000 de euro. CNA mai menționează că a fost dispusă și menținerea sechestrului aplicat pe 1/2 din bunurile inculpatului și anume pe 1/2 din casa de locuit și din terenul aferent gospodăriei, în valoare de 101.000 de lei.

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 16:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Oct. 2026, 16:09 // Slider //  Victoria Laur

Candidații la funcția de bașcan trebuie să știe româna. Curtea Constituțională a respins sesizarea Partidului Socialiștilor, care contestau modificările la Codul Electoral.

Reprezentanții PSRM au anunțat despre contestarea normei legale la sfârșitul lunii august. Magistrații de la Înalta Curte au pronunțat decizia pe 2 octombrie.

„Considerăm că această prevedere limitează dreptul de a fi ales și contravine Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei, care stabilește condițiile pentru candidatura la funcția de bașcan și prevede cunoașterea limbii găgăuze, dar nu și a limbii române. Solicităm declararea acestei noi prevederi ca fiind neconstituțională și excluderea ei din Codul electoral”, a transmis liderul Partidului Socialiștilor”, afirma Igor Dodon, când s-a depus sesizarea.

Pe 24 august, Codul Electoral a fost completat cu noi reglementări privind votul prin corespondență și organizarea alegerilor în Găgăuzia. Reprezentanții Legislativului afirmă că noile măsuri ar trebui să consolideze transparența, corectitudinea și eficiența scrutinelor.