Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Un expert din România va participa la procedura de exhumare în cazul Vartic

16 Apr. 2026, 21:47
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
16 Apr. 2026, 21:47 // Actualitate //  Ana Panaguța

Un expert din România ar urma să participe atât la procedura de exhumare, cât și la efectuarea unei expertize medico-legale suplimentare în cazul Ludmilei Vartic. Informația a fost oferită de avocata familiei, Gabriela Kornacker în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit avocatei, expertiza va fi realizată în cadrul unei comisii formate din specialistul din România și alți doi experți de la Centrul de Medicină Legală.

Gabriela Kornacker a declarat că, deocamdată, nu este stabilită data exactă a exhumării, însă acest lucru urmează să fie clarificat în zilele următoare.

„Astăzi am fost la anchetator, care mi-a înmânat un act procedural, însă acesta nu este legat de exhumare. În perioada următoare vom stabili exact când va avea loc procedura”, a precizat Gabriela Kornacker.

Exhumarea și expertiza medico-legală suplimentară sunt considerate etape importante în elucidarea circumstanțelor decesului Ludmilei Vartic.

Pe 3 martie, Ludmila Vartic s-ar fi aruncat de la etajul superior al unui bloc de locuit din Capitală. La câteva zile, în spațiul public au apărut mai multe informații precum că femeia ar fi fost agresată de soț, vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești, iar urmare a acuzațiilor funcționarul a demisionat, apoi a respins acuzațiile.

Peste 30 de persoane au fost audiate pe acest caz. Copiii cuplului au depus mărturii în condiții speciale. Ancheta este actualmente gestionată de către procurori și polițiștii din Capitală.

Totodată, corpul neînsuflețit al Ludmilei Vartic va fi exhumat și supus expertizelor medico-legale suplimentare. Un expert judiciar urmează să facă parte din comisia care se va ocupa de caz.

Totodată, sora și mama Ludmilei Vartic au făcut un apel public pentru donații, după ce au fost informate că statul nu va suporta costurile legate de exhumarea trupului și efectuarea expertizelor medico-legale independente.

Rudele Ludmilei Vartic adună fonduri pentru exhumare și expertize medico-legale

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:23 // Slider //  Ana Panaguța

O eventuală demitere a șefei Agenției de Guvernare Electronică, Nicoleta Colomeeț, în urma atacului cibernetic care a dus la expunerea datelor personale a circa 750.000 de cetățeni, va putea fi examinată după încheierea investigației interne. Declarația a fost făcută de deputatul PAS Dorian Istratii, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea.

Acetsa a precizat că în domeniul securității cibernetice sunt responsabile mai multe instituții, inclusiv Agenția de Guvernare Electronică și Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC). Potrivit lui, Guvernul ar trebui să prezinte o poziție comună după încheierea tuturor procedurilor de investigare.

„La moment, ceea ce se face este investigația internă acolo și cred că cel mai pertinent este ca Guvernul să vină cu o reacție consolidată, după finalizarea tuturor procedurilor”, a declarat Dorian Istratii.

Totodată, deputatul a subliniat necesitatea consolidării investițiilor în securitatea cibernetică și a atragerii specialiștilor calificați pentru a preveni incidente similare.

„Trebuie să fortificăm investițiile în domeniu, trebuie să avem specialiști foarte buni care să lucreze în acest domeniu, să putem să ne apărăm”, a afirmat parlamentarul.

Amintim că un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale autorităților a dus la expunerea datelor personale ale aproximativ 750.000 de cetățeni. Circumstanțele incidentului și responsabilitățile instituțiilor implicate urmează să fie clarificate în cadrul investigațiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

OFICIAL! Hackerii au extras din sistemele guvernamentale datele a circa 750.000 de moldoveni