Curs valutar
  • EUR
    20.1352
    -0.076%
  • USD
    17.5585
    0.0461%
  • RUB
    0.2087
    -0.0479%
  • RON
    3.8234
    -0.1072%
  • UAH
    0.3919
    -0.0766%

Toate știrile

23 septembrie 2026

Un focar de rujeolă a fost înregistrat în raionul Cimișlia. Câți copii s-a îmbolnăvit

14 Mart. 2025, 17:26
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
14 Mart. 2025, 17:26 // Actualitate //  Cătălina Boico

Opt copii din raionul Cimișlia, cu vârste cuprinse între 2 – 17 ani, s-au îmbolnăvit de rujeolă. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

„În perioada 7 februarie – 14 martie 2025, în raion au fost înregistrate 8 cazuri confirmate de rujeolă la copii din satele Porumbreni – 3 cazuri, Zloți – 3 cazuri, Codreni și Sagaidacul-Nou – câte un caz, alte 6 cazuri suspecte sunt în proces de investigare epidemiologică”, transmite ANSP.

Instituția precizează că monitorizează situația epidemiologică prin rujeolă în Republica Moldova, iar fiecare caz suspect la acestă boală este raportat și supus investigațiilor de laborator.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Precizăm că în perioada 1 ianuarie – 14 martie 2025, în țara noastră au fost înregistrate 20 de cazuri de rujeolă, dintre care 5 de import (România și Ucraina). Totodată, prin investigații de laborator, au fost confirmate 14 cazuri (6 – Chișinău și 8 – Cimișlia), vârsta persoanelor afectate fiind între 8 luni și 17 ani.

„Sunt afectați copii de diferite vârste, inclusiv un copil de până la un an, care nu au încă vârsta potrivită pentru imunizare împotriva rujeolei și organismul micuților nu a reușit să producă anticorpi pentru a fi protejați. Menționăm că în anul 2024, au fost înregistrate 216 cazuri confirmate de rujeolă, în 2023 – 3 cazuri de rujeolă, iar pe parcursul anilor 2021 și 2022 nu au fost înregistrate cazuri”, comunică Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

Rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă care poate duce la complicații grave. Aceasta este de 6 ori mai infecțioasă decât gripa și poate dezvolta boli grave, sau complicații, cum ar fi: infecția urechii, pneumonie, surditate permanentă, encefalită, sau deces. Aceasta se răspândește foarte rapid, dacă nu este menținută imunitatea de grup ce poate fi obținută prin vaccinare.

În Republica Moldova, vaccinarea se efectuează gratuit, cu 3 doze de vaccin ROR, la vârstele de 12 luni, 6 – 7 ani și 15 – 16 ani. În cazul în care copiii nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, ANSP îndeamnă părinții să meargă la instituția medicală, unde medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
23 Sept. 2026, 14:17
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
23 Sept. 2026, 14:17 // Slider //  Daniela Baranovschi

Situația hidrologică din bazinul Nistrului rămâne dificilă, avertizează Ministerul Mediului (MM). Potrivit autorităților, în primele 20 de zile ale lunii septembrie, în lacul de acumulare Novodnestrovsk au intrat aproximativ 40,3 milioane de metri cubi de apă, în timp ce în aval au fost evacuați circa 103,7 milioane de metri cubi.

Astfel, în această perioadă, din lac au ieșit cu aproximativ 63,4 milioane de metri cubi de apă mai mult decât au intrat. Debitul mediu de intrare a fost de aproximativ 23 m³/s, în timp ce deversările în aval s-au menținut la 60 m³/s.

Diferența dintre volumul de apă care intră în lac și cel evacuat a dus la scăderea în continuare a rezervei. La începutul lunii septembrie, nivelul apei era de 111,83 metri, iar după volumul pierdut în primele 20 de zile este estimat la aproximativ 111,15 metri, ceea ce înseamnă o scădere de circa 68 de centimetri.

„Deși pe teritoriul Republicii Moldova s-au înregistrat precipitații, în bazinul superior al Nistrului, pe teritoriul Ucrainei, cantitățile de precipitații până în acest moment nu au fost suficiente pentru a determina o creștere importantă a debitelor de intrare în lacul de acumulare”, transmite MM.

Conform datelor oficiale, cele mai mari debite de intrare din această perioadă au fost înregistrate la 1 septembrie – 35 m³/s și în data de 16 septembrie – 28 m³/s. În unele zile, debitul a coborât până la 16–17 m³/s.

În aceste condiții, autoritățile îndeamnă populația și agenții economici să folosească apa cu grijă și să evite consumul inutil. Oamenii sunt îndemnați să verifice și să repare scurgerile, precum și să evite folosirea apei potabile pentru activități care nu sunt necesare.