Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

Un fond pentru dezvoltare a sistemului de documente normative în construcții a fost instituit în Moldova

29 Dec. 2025, 17:15
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Dec. 2025, 17:15 // Actualitate //  Realitatea.md

În Republica Moldova a fost instituit Fondul național de dezvoltare a sistemului de documente normative în construcții. Parlamentul a adoptat un proiect de lege care prevede crearea acestuia.

Prin intermediul inițiativei, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale își propune ajustarea prevederilor legale la Codul urbanismului și construcțiilor, adoptat în anul 2023. Documentul conține prevederi menite să asigure siguranța oamenilor și a mediului înconjurător în procesul de exploatare a construcțiilor.

„Totodată, acesta va transpune reglementările europene tehnice, care vor contribui la alinierea la bunele practici în construcții ale Uniunii Europene până în anul 2030. Astfel, Fondul național de dezvoltare a sistemului de documente normative în construcții conține totalitatea mijloacelor financiare destinate finanțării programelor de elaborare a sistemului de documente normative în construcții (SDNC). Sursele de finanțare ale Fondului vor fi alocațiile aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, precum și alte surse prevăzute de legislație”, transmite serviciul de presă al Legislativului.

Mijloacele Fondului vor fi utilizate pentru crearea, întreținerea, modificarea și armonizarea sistemului, elaborarea studiilor, a documentațiilor, testărilor, cercetărilor, a bazelor de date necesare pentru fundamentarea reglementărilor tehnice specifice domeniului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reglementările stabilesc modul de cotizare, asigurare a transparenței și eficienței în procesul de gestionare a mijloacelor financiare acumulate și utilizarea lor.

În prezent, investitorii sau proprietarii construcțiilor, indiferent de tipul de proprietate, sunt obligați să participe la crearea mijloacelor pentru elaborarea documentelor normative în construcții, prin virarea la bugetul de stat a 0,5% din volumul investițiilor în capitalul fix pentru obiectivele care nu sunt finanțate din bugetul public național, dar nu mai mult de 50.000 de lei la un obiect.

După ce noile reglementări voi intra în vigoare, administrarea mijloacelor pentru finanțarea sistemului de documente normative în construcții se va realiza conform unei Hotărâri aprobate de Guvern.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 11:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
12 Nov. 2026, 11:14 // Societate //  Vlada Ciorici

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea tehnico-militară, semnat pe 26 octombrie la Kiev, a fost aprobat în ședința Guvernului din 12 noiembrie, urmând să fie transmis Parlamentului spre ratificare.

Proiectul a fost prezentat de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi. Potrivit acestuia, acordul urmărește dezvoltarea relațiilor de prietenie dintre cele două state și consolidarea capacităților defensive.

„Potrivit acordului, cooperarea are exclusiv caracter de consultare, analiză și schimb de informații tehnico-științifice, documente de specialitate, bune practici și experiență profesională. Este vorba de modernizarea și exploatarea în siguranță a tehnicii militare și a armamentului, logistică, sisteme de comunicații, instruirea specialiștilor, protecția infrastructurii critice, transfer de cunoștințe și tehnologii, proiecte comune de cercetare și dezvoltarea producției militare, dezvoltarea capacităților de apărare cibernetică, a tehnologiilor de supraveghere și apărarea spațiului aerian”, a declarat Anatolie Nosatîi.

Ministrul a subliniat că acțiunile realizate în baza acordului „nu vor putea fi interpretate ca acordare de asistență militară directă unui stat aflat în conflict armat”. A mai precizat că documentul respectă normele dreptului internațional și este compatibil cu politica internă și externă a Republicii Moldova.

Premierul Vasile Tofan a spus că publicarea acordului ar trebui să pună capăt speculațiilor apărute după semnare.

„E foarte important că îl facem public. Nu există niciun secret, au fost foarte multe speculații nejustificate. Acum toată societatea poate vedea că acest acord este, de fapt, foarte constructiv. Nu expune țara noastră la risc, din contra, o fortifică. E important ca acordul să fie studiat de societate și lumea să se liniștească un pic. Nu afectează în niciun fel neutralitatea noastră și nu ne atrage niciun risc”, a declarat prim-ministrul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Moldova și Ucraina au semnat un acord de colaborare tehnico-militară, a anunțat premierul Vasile Tofan de la Kiev, pe 26 octombrie. Șeful Guvernului Moldovei a menționat că decizia vine urmare a încălcărilor constante ale spațiului aerian moldovenesc.

Vasile Tofan: Moldova și Ucraina au semnat un acord de colaborare tehnico-militară