Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Un mire s-a prăbușit și a murit după ce a spus „Da”. Soția lui e în stare de șoc! A rămas văduvă în 10 minute

27 Iun. 2023, 19:08
 // Categoria: Life // Autor:  Elena Putregai
27 Iun. 2023, 19:08 // Life //  Elena Putregai

O nuntă din Nebraska, SUA, s-a transformat într-o tragedie după ce mirele s-a prăbușit chiar în timpul ceremoniei și ulterior a murit la spital. Johnnie Mae Dennis și Toraze Davis tocmai își rostiseră jurămintele și se pregăteau pentru o sesiune foto, când bărbatul, în vârstă de 48 de ani, s-a prăbușit inconștient.

A fost dus de urgență la spital, unde medicii i-au descoperit un cheag de sânge. Din păcate, nu au putut să-l salveze, iar Davis a murit.

„A fost cea mai fericită zi din viața lui Toraze. Zâmbea încontinuu și vedeam cât de fericit era. Pur și simplu era cea mai frumoasă zi din viața lui”, a declarat Monica Miller, o prietenă a cuplului, pentru un post de televiziune din Omaha.

Tot ea a creat și pagină pe GoFundMe, un site de donații, pentru a ajuta la acoperirea cheltuielilor de înmormântare.

„Johnnie Mae și Toraze plănuiau să-și trăiască restul vieții împreună. Din păcate, Toraze și-a dat ultima suflare la scurt timp după ce a spus „Da”… După cum știți, Johnnie Mae îi ajută întotdeauna pe alții. Este momentul nostru să o ajutăm și noi pe ea”, se spune în anunțul de pe GoFundMe.

Rudele și prietenii s-au adunat în jurul miresei care este în stare de șoc după ce i s-a întâmplat.

„Într-o secundă. S-a întâmplat într-o secundă. S-a căsătorit și a rămas văduvă în doar 10 minute”, a declarat Jewel Roberson, prieten al celor doi miri.

Toraze Davis, care a deținut o funcție de conducere la un centru de îngrijire a persoanelor cu dizabilități, va fi înmormântat pe 5 iulie.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
29 Oct. 2026, 13:11 // Slider //  Valentina Buza

Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova au admis deja 2.433 de studenți străini în anul curent de studii, conform datelor preliminare furnizate de universități, anunță Ministerul Educației. Dintre aceștia, 1.469 au fost înscriși la programele de studii superioare de licență, iar 964 – la master. La această etapă, numărul tinerilor care aleg să studieze la universitățile din țară denotă o creștere, anul trecut fiind înmatriculați 2.311 studenți străini.

Tinerii provin din 31 de țări ale lumii, preponderent din România, Ucraina, India, Israel. În instituțiile noastre învață studenți și din țări precum Tunisia, SUA, China, Suedia, Turcia, Danemarca, Azerbaidjan ș.a.

Cei mai mulți studenți au fost admiși la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea de Stat din Moldova.

Tinerii au optat pentru programe de licență în domenii precum Științe sociale și comportamentale, Științe ale educației, Științe economice, Sănătate, Drept, Tehnologii ale informației și comunicațiilor, Medicină veterinară, Arhitectură și construcții, Inginerie și activități inginerești. Topul celor cinci specialități alese de studenții străini este format din: Psihologie, Drept, Medicină, Pedagogie preșcolară și Stomatologie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!