Un bărbat din Republica Moldova, căutat de autoritățile austriece pentru comiterea unui furt, a fost depistat de polițiștii de frontieră români în Punctul de Trecere Albița.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 4 noiembrie, în jurul orei 07:15, când bărbatul, în vârstă de 40 de ani, s-a prezentat ca pasager într-un autoturism care urma să intre în România.
În timpul verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele acestuia figura o alertă emisă de autoritățile din Austria, pentru punerea în aplicare a unui mandat de arestare și extrădare, într-un dosar de furt comis pe teritoriul acestui stat.
Moldoveanul a fost reținut și predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Vaslui, în vederea luării măsurilor legale necesare și demarării procedurilor de extrădare.
Energia electrică s-ar putea scumpi în Republica Moldova. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat miercuri, 19 august, înaintea ședinței Guvernului, că o eventuală majorare depinde de costul mediu de achiziție al energiei. Potrivit lui Junghietu, în ultima perioadă țările din regiune au suportat costuri mai mari pentru energia electrică. Printre cauzele menționate se numără oprirea unui bloc al centralei nucleare de la Paks, din Ungaria, oprirea unui bloc de la Cernavodă, dar și diminuarea capacităților de producere din Bulgaria.
„La moment așteptăm și noi să vedem cifrele…Nu este exclusă, dar trebuie să vedem costul mediu de achiziție”, a spus ministrul, întrebat despre o posibilă majorare a tarifelor.
Ultima modificare a tarifelor la energia electrică a avut loc în luna martie. Atunci, ANRE a redus prețul pentru consumatorii din nordul țării, deserviți de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord”, cu cinci bani, până la 3 lei și 95 de bani pentru un kWh.
Pentru consumatorii din centrul și sudul țării, deserviți de „Premier Energy”, tariful a fost redus cu trei bani, până la 3 lei și 56 de bani pentru un kWh.
ANRE a aprobat atunci noile tarife după examinarea cererilor depuse de cei doi furnizori, care solicitaseră majorarea prețurilor.
Între timp, și tariful la gazele naturale urmează să fie modificat. Miercuri, 19 august, ANRE organizează dezbateri și consultări publice cu experții și reprezentanții societății civile. Decizia finală este programată pentru vineri, 21 august.
Potrivit proiectului de tarif, prețul pentru consumatorii casnici ar urma să crească la 20,30 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. Majorarea ar fi de 5,88 lei sau aproximativ 41%.
Ajustarea este explicată prin creșterea prețurilor de achiziție a gazelor pe piața internațională. Dacă tariful actual a fost calculat pornind de la un preț estimat de aproximativ 404 euro pentru 1.000 de metri cubi, costul estimat pentru perioada august-decembrie 2026 a ajuns la circa 623 de euro pentru 1.000 de metri cubi.