Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Un nou caz de escrocherie, înregistrat în Chișinău. O femeie a rămas fără banii agonisiți

06 Nov. 2026, 10:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 10:44 // Societate //  Valentina Buza

O femeie de 34 de ani din Chișinău a rămas fără 11.800 de euro și 6.600 de dolari, după ce a fost înșelată de persoane necunoscute care s-au prezentat drept angajați ai Poliției și ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Cazul a avut loc pe 3 noiembrie.

Potrivit informațiilor prezentate de autorități, femeia a fost telefonată de persoane necunoscute, care i-au spus că pe numele său ar fi fost contractate mai multe credite.

Sub acest pretext, suspecții au indus-o în eroare și au convins-o să transmită unei persoane necunoscute o pungă în care se aflau 11.800 de euro și 6.600 de dolari, bani care reprezentau economiile personale ale victimei.

Totodată, datorită vigilenței cetățenilor, alte 65 de tentative de escrocherie au fost dejucate înainte ca acestea să provoace prejudicii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!