Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Un nou incident în Marea Neagră: O navă care transporta cărbune spre Ucraina s-ar fi fost lovit de o dronă sau mină

24 Iul. 2026, 08:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
24 Iul. 2026, 08:15 // În Lume //  Realitatea.md

O navă comercială care transporta cărbune din Statele Unite către Ucraina a transmis un apel de urgență în timp ce naviga în Zona Economică Exclusivă a României din Marea Neagră. Potrivit evaluărilor preliminare, avaria ar fi putut fi provocată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine, scrie Digi24.

Incidentul s-a produs în noaptea de 23 spre 24 iulie, la aproximativ 40 de kilometri sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe. Nava Christiana B, sub pavilion Liberia, plecase din portul Norfolk, SUA, și transporta cărbune către Ucraina.

Conform Departamentului pentru Situații de Urgență din România, echipajul a semnalat inițial o avarie și posibilitatea evacuării. Autoritățile au activat imediat mecanismele de intervenție.

În zona incidentului au fost trimise navele de salvare SAR APOLLO și SAR ARTEMIS ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), iar un elicopter al Inspectoratului General de Aviație a efectuat o misiune de cercetare pentru evaluarea situației.

Ulterior, comandantul navei a informat autoritățile că nu există persoane rănite, iar echipajul nu mai solicită evacuarea. De asemenea, nava își poate continua deplasarea către țărm pentru verificări tehnice și remedierea avariei.

Potrivit evaluărilor preliminare ale autorităților române, avaria produsă la magazia cu numărul șase ar fi putut fi provocată fie de impactul cu o dronă maritimă, fie de explozia unei mine marine. Circumstanțele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite.

Acesta este al doilea incident de acest fel produs în ultimele zile în Marea Neagră. Pe 21 iulie, nava GAS LISBON, tot sub pavilion Liberia și încărcată cu gaz petrolier lichefiat, a fost cuprinsă de un incendiu după o explozie produsă la bord, la aproximativ 26 de kilometri de Sfântu Gheorghe. Atunci, întregul echipaj a fost salvat, însă trei marinari au fost răniți, iar unul dintre ei a murit ulterior la spital.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:51
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 11:51 // Societate //  Valentina Buza

Procesul de conectare la sistemul centralizat de încălzire din municipiul Bălți este aproape încheiat. Până în prezent, au fost conectate la agentul termic 720 de blocuri locative, anunță S.A. „CET-Nord”.

Potrivit datelor prezentate, la sistemul centralizat de încălzire au fost conectate și 30 de grădinițe, 41 de școli și licee, 11 instituții medicale și 10 instituții culturale. De asemenea, agentul termic este furnizat către 52 de agenți economici.

Reprezentanții CET-Nord precizează că monitorizează în continuare procesul de conectare și asigură furnizarea energiei termice către consumatorii conectați la sistemul centralizat din municipiu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!