Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Un oraș din România renunță la artificiile din noaptea de Revelion pentru a proteja animalele

27 Oct. 2025, 17:53
 // Categoria: În Lume // Autor:  Cătălina Boico
27 Oct. 2025, 17:53 // În Lume //  Cătălina Boico

Primăria Brașov a anunțat că, de Revelion, nu vor mai fi organizate focuri de artificii în Piața Sfatului. În locul acestora, va avea loc un spectacol de lasere, pentru a proteja animalele de companie de zgomotul puternic al artificiilor.

„Toți iubim animalele de companie, fie că avem un cățel, o pisică sau un canar acasă, fie că doar le vedem la prieteni sau la rude. Din păcate, fiecare sfârșit de an este pentru aceste animale un adevărat coșmar, în special în noaptea de revelion, când zeci și sute de artificii explodează în tot orașul. Noi, cei care avem un animal acasă, știm că trebuie să ne luăm toate măsurile ca acestea, din cauza fricii, să nu fugă și să se piardă”, a declarat primarul George Scripcaru.

De asemenea, edilul le-a cerut locuitorilor să nu mai cumpere artificii, avertizând că acestea provoacă nu doar poluare fonică, ci și poluare a mediului prin substanțele chimice eliberate în aer la explozie, potrivit Observatornews.ro.

Studiile arată că artificiile afectează animalele de companie și pe cele sălbatice, provocând stres, panică și răniri, iar zgomotele și substanțele chimice eliberate poluează mediul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimii ani, alte două mari orașe din România au luat decizii similare privind interzicerea artificiilor de Revelion: Iași, în 2022, și Cluj-Napoca, în 2024. Totodată, președintele Nicușor Dan a promulgat pe 6 iunie 2025 legea care interzice vânzarea materialelor pirotehnice către minori și persoane neautorizate, precum și deținerea și folosirea acestora fără drept.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:59 // Slider //  Ana Panaguța

Un nou centru comercial, în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro, va fi construit la Stăuceni, de companiile SUMMA și FIBA. Investiția reprezintă circa 1,3% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova și se numără printre cele mai mari proiecte private realizate în țară de la proclamarea independenței.

Lansarea construcției a avut loc în prezența premierului Vasile Tofan, care a declarat că astfel de proiecte pot contribui la crearea locurilor de muncă, dezvoltarea serviciilor și accelerarea creșterii economice.

Șeful Executivului a subliniat că Republica Moldova are nevoie de mai multe investiții private de anvergură pentru a ajunge la o creștere economică anuală de 4-5%.

„Dacă vrem să creștem economia mai rapid, avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a menționat și potențialul noului centru comercial de a atrage vizitatori din țările vecine, inclusiv din România, contribuind astfel la dezvoltarea turismului. Potrivit acestuia, autoritățile își doresc ca tot mai mulți oameni să aleagă Chișinăul pentru cumpărături, restaurante, evenimente și escapade de weekend.

„Provocarea este să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”, a afirmat premierul.

Totodată, Vasile Tofan a apreciat faptul că SUMMA și FIBA își extind investițiile în Republica Moldova. Cele două companii au dezvoltat anterior proiecte în domeniul turismului, serviciilor hoteliere și sănătății, iar în prezent sunt implicate și în sectorul energetic.

Printre proiectele energetice se numără un parc eolian cu o capacitate de peste 40 MW și un sistem de stocare a energiei de peste 10 MWh.

„Asta îmi place cel mai mult la proiectul de astăzi: investitori care cunosc Moldova, au investit aici, au avut încredere și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”, a mai declarat Vasile Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!