Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Un polițist de frontieră, beat la volan și cu viteză, a făcut accident. „Autoritățile să nu ascundă infractorii”

26 Feb. 2023, 14:18
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
26 Feb. 2023, 14:18 // Societate //  Realitatea.md

Un angajat al Poliției de Frontieră (PF) ar fi urcat beat la volan și a făcut accident în seara de 22 februarie curent. O astfel de informație circulă pe rețelele de socializare, în special în grupurile pentru locuitorii din raionul Fălești, acolo unde s-ar fi întâmplat totul. Iftodi Ștefan ar fi numele acestuia și ar exercita funcția de șef al sectorului de poliție Cuhnești, inspector principal. Atât Poliția Națională, cât și PF confirmă că a avut loc un asemenea caz circumstanțele căruia se stabilesc.

„La data de 22.02.2023 în jurul orelor 20:05 angajatul Poliției de Frontieră, inspector principal Iftodi Ștefan (șef al sectorului de Poliție Cuhnești) întorcându-se de la muncă cu mijloc de transport personal de model Skoda Fabia, cu nr. de înmatriculare MOS 552 a fost implicat într-un accident rutier. Acesta, aflându-se în stare de ebrietate avansată și conducând cu viteză excesivă, pe teritoriul satului Călinești, raionul Fălești, a tamponat mașina mamei mele Tomaș Nadejda model Dacia Duster cu nr.de înmatriculare VGV 769 care staționa pe marginea drumului”, scrie în postare.

Potrivit postării, mașina tamponată nu se deplasa, șoferița nu efectua manevra de întoarcere, dar staționa.

„Mama mea Tomaș Nadeja a parcat mașina, a traversat strada și s-a ridicat pe altă Străduța 2-3 pași, câteva secunde și s-a auzit o bubuitură când s-a întors a găsit mașina tamponată. Respectiv toți vecinii au ieșit în stradă să vadă ce s-a întâmplat, toți sunt martori, toți au văzut că așa numitul-șef era în stare de ebrietate avansată, dar toți se eschivează de la declarații fiind amenințați de organele de ordine și așa-numitele „avtoriteturi” locale”.

Autoarea postării s-a arătat nemulțumită și de echipajul de poliție solicitat prin 112 și mobilizat pentru a cerceta accidentul.

„Nici nu știu dacă putem numi echipaj, pentru că a venit o singură mașină de poliție cu un singur polițist care era complet neechipat corespunzător cazului, fără alcotester, fără lanternă, fără nimic. Inspectoratul General de Politie, Inspectoratul de Poliție Fălești, unde sunt echipamentele, de ce nu le folosiți în scopul destinat? Domnul polițist, ajuns la locul accidentului, a solicitat actele ambelor mașini și permisele de conducere. Ștefan Iftodi si Nadejda Tomaș au prezentat. Șofer era Ștefan Iftodi si nimeni altul, chiar dacă înaintea sosirii poliției, subalternii „șefului” au încercat să înlocuiască șoferul cu unul treaz și au încercat să convingă partea vătămată să nu cheme poliția”.

Ulterior, deplasându-se în orașul Falești la Inspetoratul de Poliție pentru a fi testat cu aparatul de tip „Drager”, s-a stabilit o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,75 mh/l.

„Cazul încearcă să fie mușamalizat, sunt implicate mai multe persoane cu funcții publice, cumetri, nași, verișori etc. Sunt implicați așa numitele „avtoriteturi locale” din Hîncești, Chetriș, Calinești. Așa-numitul șef nu este la prima abatere de genul dat, în repetate rânduri se urcă în stare de ebrietate la volan! Dar bucurându-se de funcția pe care o deține, totul i se permite! Noi suntem muritori de rând, dar cineva se crede Dumnezeu!”.

Potrivit aceleiași postări, pe parcursul anchetei, Ștefan Iftodi a fost transferat în altă regiune la muncă, tot în funcția de șef.

„Poate pentru că șeful acestuia este chiar nașul lui! El nu este suspendat din funcție, așa cum presupune legea! Dar totuși legislația Republicii Moldova nu se aplica tuturor cetățenilor. Acum vreau să ma adresez martorilor, nu vă fie frică să vorbiți, de data aceasta pur și simplu mama mea a scăpat ca prin urechile acului, dar mâine acești șoferi în stare de ebrietate o sa vă omoare copii sau părinții!!! Rog autoritățile competente să se autosesizeze și să nu ascundă astfel de infractori!”.

Ofițerul de presă al Inspectoratul General al Poliției Diana Fetco a confirmat pentru NM informația despre producerea accidentului și concentrația de alcool, dar a adăugat că identitatea persoanei trebuie confirmată de Poliția de Frontieră. La rândul ei, pentru aceeași sursă, purtătoarea de cuvânt a Poliției de Frontieră Raisa Novițchi a confirmat că „persoana implicată în accidentul rutier este polițist de frontieră”, fără a da numele.

„Se afla în afara orelor de serviciu. La nivelul Poliției de Frontieră au fost inițiate cercetări interne în vederea elucidării circumstanțelor și luării măsurilor legale ce se impun”, a explicat Novițchi.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 14:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
02 Nov. 2026, 14:01 // Societate //  Cătălina Boico

Ruta de troleibuz nr. 30 „Universitatea de Medicină și Farmacie – Aeroportul Internațional” a fost suplinită cu încă o unitate de transport. Măsura are drept scop reducerea timpului de așteptare în stații și îmbunătățirea condițiilor de călătorie, în special în orele de vârf.

„Regia Transport Electric Chișinău a luat această decizie ca urmare a analizei fluxului de pasageri înregistrat pe acest tronson de drum și are drept scop eficientizarea transportului public, fluidizarea traficului de pasageri direct către și dinspre Aeroportul Internațional Chișinău precum și sporirea confortului călătorilor”, transmite Primăria Capitalei.

Noile orare pot fi vizualizate aici.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!