Un restaurant ieșit din comun a fost deschis în Sidney, Australia, clienții fiind în mod intenționat întâmpinați de chelneri nepoliticoși. În schimb, dacă vrei să servești masa la Karen’s Restaurant, ești încurajat să te cerți cu personalul locației și să te plângi de serviciile oferite.

Dacă ești genul de persoană căreia îi place să aibă dispute cu angajații magazinelor sau restaurantelor, Karen’s Restaurant este cea mai potrivită alegere.

În SUA, pseudonimul „Karen” este folosit în general pentru a caracteriza doamnele care caută mereu motiv de scandal în magazine și găsesc orice motiv pentru a se plânge de serviciile oferite.

Proprietarii Karen’s Restaurant mizează pe atragerea exact acestui tip de persoane care vor să „își exteriorizeze furia” în timp ce au parte de „fiorul de a face o plângere”.

„Karen’s este un restaurant interactiv care oferă o experiență distractivă. La noi veți fi întâmpinați de chelneri nepoliticoși iar în schimb vrem să vă transformați într-o adevărată Karen”, spun reprezentanții locației.

Mai mult, dacă numele tău chiar este Karen, restaurantul îți va oferi băuturi gratis.

#chelneri #clienti #Karen’s Restaurant

În toamna lui 1989 am intrat în clasa întâi scriind cu litere chirilice. Câteva zile mai târziu scriam românește, cu alfabet latin. Țin minte bucuria învățătoarei, care ne spunea ce noroc mare avem noi că vom învăța în limba noastră și cu literele noastre.

Nu a fost un noroc. S-a întâmplat fiindcă pe 27 august 1989 sute de mii de oameni au venit la Chișinău, mulți pe jos, și au cerut. Limba. Alfabetul. Tricolorul. Suveranitatea. Dreptul de a ne hotărî soarta acasă. Nu eram încă liberi în totalitate. Dar temelia era deja pusă.

Iar exact doi ani mai târziu, la aceeași Mare Adunare Națională, a fost proclamată Declarația de Independență, prin care nu doar ne-am rupt de ocupația sovietică, ci am și deschis drumul revenirii acasă, în marea familie europeană.

Drumul înapoi a fost mai lung decât cel al altor țări care s-au eliberat în aceiași ani. Cred că fiecare își are clipa lui în care a crezut că, gata, nu mai ajungem și că oamenii care ne-au adus înapoi limba, tricolorul și speranța au făcut-o în zadar. Dar știm că nu au făcut-o în zadar. Drumul acesta nu are scurtături. Și știm foarte bine că ce nu ne doboară ne face mai puternici.

Astăzi mergem mai hotărât ca oricând pe calea aleasă de părinții noștri și confirmată acum de noi, cu mâna noastră, atunci când am scris în Constituția țării că locul nostru este în Uniunea Europeană. Țara se schimbă. Greu, în pofida presiunilor și greutăților pe care le înfruntăm, dar se schimbă, împreună cu toată Europa.

Până în 2030 trebuie să fim pregătiți. Fiecare la locul lui, prin muncă, unitate, curaj și determinare, dar mai ales prin încrederea că împreună reușim, dărâmând zidurile dintre noi și construind poduri. Este singurul mod în care am reușit vreodată ceva.

Îmi doresc ca până la aniversarea celor 40 de ani de Independență, când fiica mea, Alice, va merge la liceu, să o sărbătorim într-o Republică Moldova membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Și să spunem atunci, sus și tare, că am dus până la capăt năzuința și spiritul Declarației de Independență.