Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Un șef al sectorului Poliției de Frontieră „Leova” riscă să ajungă după gratii. Ce a încercat să facă

22 Iun. 2023, 10:04
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Iun. 2023, 10:04 // Societate //  Realitatea.md

Procurorii anunță despre trimiterea în judecată a unui șef adjunct al sectorului Poliției de Frontieră „Leova” pentru tentativă de contrabandă cu 600.000 țigări, în decembrie 2022. Potrivit notei informative emise de PCCOCS, bărbatul a contribuit la planificarea și asigurarea lipsei controlului în afara postului vamal, pe unde țigările urmau să fie transportate peste Prut, în România.

„Din grupul infracțional făceau parte alte trei persoane, printre ei un inspector al Poliției de Frontieră și liderul grupului, care au transportat marfa pe malul râului, dar în decurs de 1-2 minute au fost reținuți de procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră. Cei cinci sunt din Leova și au vârste cuprinse între 35 și 42 de ani. Operațiunea a fost pusă la cale începând din septembrie 2022, atunci când liderul grupului s-a întâlnit „pe stradă” în Leova cu prietenul său –  inspectorul Poliției de Frontieră învinuit în acest dosar, pe care l-a întrebat despre posibilitatea transportării țigărilor peste Prut. Acesta și-a contactat colegii, inclusiv șeful învinuit în acest dosar, după care împreună și-au dat întâlnire la domiciliul inspectorului, unde au stabilit planul transportării mărfii de contrabandă, în afara controlului vamal”.

Potrivit declarațiilor liderului grupului infracțional, acesta ar fi primit solicitarea transportării țigărilor de la un fost coleg de salon, într-un spital din România, în care fusese internat urmare a unui accident în perioada în care lucra șofer de camion. Prin urmare, acesta a dat curs ofertei, iar în schimb a primit promisiunea remunerării cu 3000 euro.

„Odată cu reținerea celor cinci, au fost ridicate pe lângă cele 600.000 țigări și barca gonflabilă cu care urmau să fie trecute peste Prut, pompă și acumulator. Ulterior, asupra mașinii de teren în valoare estimativă de 20.000 euro cu care țigările au fost aduse la Prut a fost aplicat sechestru, la solicitarea procurorilor PCCOCS, Oficiul „Sud.” Chiar dacă la reținere liderul grupului și-a aruncat telefonul în Prut, ca să reducă din dovezile prezentate de oamenii legii în judecată, într-un final acesta și-a recunoscut vinovăția. La fel au procedat și inspectorul Poliției de Frontieră, precum și alți doi complici, ambii fiind anterior în conflict cu legea pentru trafic de droguri și huliganism”, se arată în nota informativă.

Respponsabilii spun că, în ceea ce-l privește pe membrul conducerii sectorului Poliției de Frontieră „Leova,” acesta a refuzat să colaboreze și și-a negat implicarea în tentativa de contrabandă.

„La solicitarea procurorilor PCCOCS, aceștia au fost plasați în arest preventiv, ulterior au fost eliberați prin încheierea Judecătoriei Cahul. Actualmente, aceștia au restricția de părăsire a țării, pentru 60 de zile. În ceea ce-i privește pe funcționarii Poliției de Frontieră din „Leova,” aceștia au fost suspendați de funcție”.

Prin urmare, dosarul a fost trimis spre examinare Judecătoriei Cimișlia, sediul Leova, cu solicitarea procurorilor de pedepsire a învinuiților conform prevederii din Codul penal care stabilește pentru această infracțiune pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 4 la 10 ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:40 // Societate //  Ana Panaguța

Puține lucruri de pe Pământ au rezistat atât de mult timp în fața schimbărilor. În timp ce clădirile istorice și invențiile care au marcat evoluția omenirii ne atrag atenția, există și minuni ale naturii pe lângă care trecem uneori fără să le cunoaștem povestea, scrie antena3.ro.

Copacii se numără printre cele mai longevive forme de viață de pe planetă. De-a lungul mileniilor, au oferit umbră, adăpost și oxigen, devenind repere ale unor locuri și martori tăcuți ai istoriei. Unii dintre ei au supraviețuit mii de ani, încă dintr-o perioadă în care civilizația arăta cu totul altfel.

Dar unde se află cel mai bătrân copac din lume și care este secretul longevității sale?

Methuselah, pinul care a supraviețuit timp de milenii

În Munții Albi din California, Statele Unite, crește unul dintre cei mai vechi copaci cunoscuți de pe Pământ. Este un pin din specia Great Basin bristlecone pine, botezat Methuselah, după personajul biblic Matusalem, bunicul lui Noe, despre care Biblia spune că a trăit 969 de ani.

Copacul a fost descoperit în anii 1950 de cercetătorul Edmund Schulman și a devenit celebru pentru vârsta sa impresionantă. Este considerat cel mai bătrân copac individual, care nu face parte dintr-o colonie de arbori conectați prin același sistem de rădăcini, a cărui longevitate a fost confirmată prin metode științifice.

Methuselah nu este însă singurul exemplar remarcabil din această zonă. În apropiere se află un alt pin, al cărui nume nu a fost făcut public și despre care cercetătorii au stabilit că ar putea fi chiar mai vechi.

Câți ani are cel mai bătrân copac din lume?

Vârsta copacilor poate fi stabilită prin analizarea inelelor de creștere, fiecare dintre acestea oferind indicii despre un an din viața arborelui.

În cazul lui Methuselah, au fost prelevate probe în 1957. Ulterior, dendrocronologul Tom Harlan, de la Laboratorul de Cercetare a Inelelor Arborilor al Universității din Arizona, a comparat inelele de creștere și a confirmat că arborele are peste 4.800 de ani.

În 2009, același cercetător a analizat și o probă mai veche, prelevată de Edmund Schulman dintr-un alt pin din Munții Albi, înainte de moartea acestuia. Proba provenea de la un copac viu, rămas fără nume, despre care s-a estimat că are peste 5.000 de ani. Acesta ar putea fi, așadar, cel mai bătrân arbore viu individual a cărui vârstă a fost verificată.

Înainte ca Methuselah să fie recunoscut drept unul dintre cei mai bătrâni arbori vii din lume, recordul îi era atribuit pinului Prometheus, din statul Nevada. Copacul a fost tăiat în 1964 de Donald Rusk Currey, un doctorand care studia istoria climatică a regiunii. Analiza ulterioară a inelelor de creștere a arătat că arborele avea aproximativ 4.900 de ani, existând estimări potrivit cărora ar fi putut depăși 5.000 de ani. Circumstanțele tăierii rămân controversate, iar dispariția sa este considerată unul dintre cele mai cunoscute exemple ale pierderii unui exemplar natural excepțional în urma unei intervenții umane.

Numele Prometheus provine din mitologia greacă, de la titanul care le-ar fi oferit oamenilor focul.

De ce este ținut secret locul în care se află Methuselah?

Pădurea Ancient Bristlecone Pine se găsește în Munții Albi din California și adăpostește exemplare de pini care au supraviețuit timp de milenii.

Cu toate acestea, poziția exactă a lui Methuselah și a copacului despre care se crede că este și mai vechi a fost păstrată secretă. Măsura a fost luată pentru a preveni deteriorarea arborilor, vandalismul sau alte intervenții care le-ar putea pune în pericol existența.

Timp de decenii, nici măcar fotografiile care ar fi permis identificarea cu ușurință a exemplarelor nu au fost distribuite pe scară largă. În 2021, însă, imagini apărute online au făcut ca localizarea lui Methuselah să devină mai ușor de identificat.

Importanța protejării arborilor cu valoare istorică a revenit în atenția publicului și după un incident petrecut în Marea Britanie.

În septembrie 2023, celebrul sicomor din Sycamore Gap, comitatul Northumberland, a fost tăiat intenționat. Copacul, vechi de aproximativ 300 de ani, devenise un reper cunoscut, aflat într-o depresiune naturală a terenului, lângă Zidul lui Hadrian.

În 2025, doi bărbați, Daniel Graham și Adam Carruthers, au fost condamnați la câte patru ani și trei luni de închisoare pentru tăierea ilegală a arborelui și deteriorarea Zidului lui Hadrian, monument protejat și inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Care este secretul longevității acestor copaci?

Pinii din specia Great Basin bristlecone pine sunt considerați printre cei mai longevivi arbori de pe planetă. Ei cresc în regiunile montane înalte din California, Nevada și Utah, în condiții care ar fi dificile pentru multe alte specii.

Secretul longevității lor este legat tocmai de mediul neprielnic în care se dezvoltă. Temperaturile scăzute, solurile sărace și condițiile aspre încetinesc considerabil creșterea copacilor.

Ritmul lent de dezvoltare contribuie la formarea unui lemn foarte dens, care îi ajută să reziste mai bine putrezirii, insectelor și ciupercilor. Astfel, deși cresc în condiții dificile și pot avea un aspect aparent fragil, acești arbori reușesc să supraviețuiască mii de ani.

Longevitatea lor este o dovadă a modului în care unele specii se adaptează mediului și rezistă în fața unor schimbări care se desfășoară pe perioade mult mai lungi decât o viață omenească.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!