Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Un suspect în dosarul casieriței ucise pe strada Negruzzi, în arest. DETALII

29 Iul. 2014, 12:02
 // Categoria: Societate // Autor:  Arhiva Realitatea
29 Iul. 2014, 12:02 // Societate //  Arhiva Realitatea

Oamenii legii au reținut acum două săptămâni trei suspecți în cazul omorului casieriței de la casa de schimb valutar de pe strada Constantin Negruzzi din capitală. Informația a fost confirmată pentru realitatea.md de șeful secției cazuri excepționale din cadrul Procuraturii Generale, Corneliu Bratunov.

Potrivit acestuia, în prezent, doar unul din cei trei suspecți se află în arest, ceilalți doi fiind eliberați din lipsă de probe. Bratunov a refuzat să ne dezvăluie însă identitatea suspecților și nici ce legătură aveau aceștia cu victima în vârstă de 43 de ani.

Amintim că la începutul lunii iunie, o casieriță a murit după ce a fost atacată de un individ necunoscut în apropierea unei case de schimb valutar. Acesta a furat din geanta femeii 20 de mii de euro, 15 mii de dolari și 135 de mii de lei. La scurt timp, poliția a reținut-o pe colega casieriței ucise, care a fost ulterior eliberată din lipsă de probe. 

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 19:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
11 Nov. 2026, 19:24 // Societate //  Vlada Ciorici

Centrul municipal de capturare și sterilizare a animalelor fără stăpân din Chișinău va primi încă 1.500 de locuri. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, într-o postare pe rețelele de socializare.

Pe un teren de lângă azilul actual va fi construit un centru nou, cu un bloc operator unde animalele vor primi îngrijiri medicale. Astfel va crește și capacitatea de sterilizare. Totodată, în azilul existent se construiesc voliere noi, iar blocul operator este modernizat. În prezent, municipalitatea îngrijește circa 800 de câini.

Primăria anunță și o campanie mai amplă de informare și de adopție a animalelor din azil.

Potrivit primarului, câinii de pe teritoriul Chișinăului sunt sterilizați, însă multe animale continuă să fie aduse în oraș din afara lui. „Oamenii îi aduc cu microbuzele, lasă la gunoi pui nou-născuți, tot mai des câini de rasă”, a scris Ion Ceban.

Municipalitatea cheltuie anual circa 12 milioane de lei pentru hrana, capturarea, sterilizarea, deparazitarea și vaccinarea animalelor, dar și pentru plata specialiștilor. Potrivit lui Ceban, astfel de servicii există doar în Chișinău, iar autoritățile centrale nu fac nimic în acest sens. În afară de capitală, doar organizațiile neguvernamentale și societatea civilă se implică.

Primarul a criticat și legislația, pe care o consideră prea permisivă. El spune că noul pachet de legi, care va intra în vigoare în 2027, nu preia cele mai bune practici europene și probabil va trebui modificat. „Deși am venit cu mai multe propuneri, acestea nu au fost luate în calcul, din păcate”, a precizat Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!