Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Un tânăr din Soroca, cercetat penal pentru răpirea unui automobil. Riscă să stea câțiva ani după gratii

04 Aug. 2023, 08:45
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
04 Aug. 2023, 08:45 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Polițiștii din Soroca au fost alertați de un locuitor al satului Căinarii Vechi, în dimineața zilei de 3 august,  curent, care a comunicat că i-a fost răpit automobilul parcat în ograda  gospodăriei, cu cheia în mecanismul de pornire.

Polițiștii din Soroca menționează că automobilul a fost localizat pe o stradă din localitate, iar suspectul fiind stabilit și escortat la Inspectorat pentru documentare.

”Acesta s-a dovedit a fi un tânăr de 18 ani, locuitor al satului Căinarii Vechi și este cercetat în libertate. În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru ,,Răpirea mijlocului de transport”. Conform legislației în vigoare persoana culpabilă de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 3 la 5 ani”, potrivit IP Soroca.

Poliția reamintește șoferilor să fie precauți și să nu își lase cheile în mecanismul de pornire pentru a nu facilita intențiile rele ale infractorilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!