Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Un virus mortal a început să se răspândească în Europa: Cum poate fi depistat

27 Oct. 2023, 11:07
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2023, 11:07 // În Lume //  Realitatea.md

Un virus mortal a fost descoperit în Franța pentru prima dată, conform unor oficiali, în timp ce oamenii de știință se tem că ar putea ajunge și în Marea Britanie. Febra hemoragică Crimeea-Congo (CCHF) face ca ochii celor care contractează boala să sângereze. Boala a fost detectată la căpușe în Pyrénées Orientales, la granița de nord-est a Franței cu Spania.

Autoritățile franceze au emis o actualizare la începutul acestei săptămâni, spunând: „Până în prezent, nu au fost detectate cazuri autohtone la oameni în Franța”, scrie protv.ro.

Acest virus rar se găsește în general în climatele mai calde. Din acest motiv, se găsește mai frecvent în zone din Africa, Balcani, Orientul Mijlociu și Asia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, virusul are o rată de mortalitate de aproximativ 40%. Și, deși numărul de decese este ridicat în rândul celor care îl contractează, britanicii nu au avut, din punct de vedere istoric, prea multe motive de îngrijorare.

Între 2016 și 2022, au fost descoperite șapte cazuri în Spania. Trei dintre aceste persoane au murit. Șeful catedrei de medicină veterinară de la Universitatea Cambridge, profesorul James Wood, a declarat la o recentă reuniune a Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie din Parlament că virusul ar putea ajunge în Marea Britanie „prin intermediul căpușelor, la un moment dat”.

Cu toate acestea, profesorul Isabel Oliver, de la Agenția britanică de securitate sanitară, a subliniat că riscul cu care se confruntă populația este în prezent „foarte scăzut”.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!