Municipiul Ungheni va deveni, în perioada 19-20 septembrie, punctul de atracție al pasionaților de sporturi cu motor. Orașul va găzdui, pentru prima dată, una dintre etapele importante ale Campionatului Est-European de Motocros (BMU Championship).
Competiția reprezintă cea de-a șasea etapă din cele nouă incluse în calendarul sezonului și va reuni peste 150 de sportivi din mai multe țări ale Europei. La start sunt așteptați motocicliști din Republica Moldova, România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia și Herțegovina, precum și Albania.
Organizatorii estimează că, pe parcursul celor două zile de competiții, evenimentul va atrage peste 2.000 de spectatori.
Etapa de la Ungheni este considerată un eveniment important pentru dezvoltarea motocrosului internațional în Republica Moldova, oferind orașului oportunitatea de a găzdui unii dintre cei mai buni sportivi din Europa de Est.
„Fiți parte a unui eveniment care reunește cei mai buni sportivi ai Europei de Est și contribuie la dezvoltarea motorsportului internațional în Republica Moldova”, transmit organizatorii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Campionatul Est-European de Motocros va avea loc pe 19 și 20 septembrie, la Ungheni.

