Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Uniunea Europeană a aprobat cel de-al 15-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Ce sectoare sunt vizate

16 Dec. 2024, 16:28
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
16 Dec. 2024, 16:28 // Actualitate //  Realitatea.md

Miniştrii de externe din UE şi-au dat acordul luni pentru cea de a 15-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei de la declanşarea invaziei sale împotriva Ucrainei în februarie 2022. Noile măsuri economice au drept scop să combată ocolirea sancţiunilor deja existente şi să slăbească armata rusă şi industria de apărare, relatează dpa, potrivit Agerpres.

„Cu fiecare nouă rundă de sancţiuni, îmbunătăţim eficienţa şi închidem fisurile şi vom continua să procedăm astfel, în cadrul angajamentului nostru neclintit de a sprijini Ucraina şi poporul său”, a declarat comisarul european pentru servicii financiare şi uniunea economiilor şi a investiţiilor, Maria Luís Albuquerque.

Adoptarea oficială de către miniştrii de externe reuniţi la Bruxelles are loc după un acord al ambasadorilor UE de săptămâna trecută.

Un număr de 52 de nave au fost adăugate pe lista celor care sunt suspectate că fac parte din aşa-numita „flotă din umbră a Rusiei” de petroliere şi care sunt vizate de sancţiuni.

„S-a descoperit că aceste nave sunt angajate în practici de mare risc când transportă petrol şi produse din petrol ruseşti, în livrări de arme, furturi de cereale sau sprijinirea sectorului energetic rus”, se menţionează într-un comunicat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În plus, alte 32 de companii sunt vizate de restricţii de export pentru că „au contribuit la dezvoltarea tehnologică a sectorului rus de apărare şi securitate”, a precizat Consiliul UE.

În afară de 20 de firme ruseşti, companiile vizate îşi au sediul în China, India, Iran, Serbia şi Emiratele Arabe Unite. Alţi 84 de indivizi şi entităţi sunt vizaţi de îngheţarea activelor în UE şi interdicţii de călătorie „pentru acţiuni care au subminat integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei”.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 12:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 12:20 // Slider //  Valentina Buza

La 8 noiembrie 2026, Republica Moldova va marca Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol – World Wine Tourism Day 2026, prin activități dedicate promovării vinului, turismului, gastronomiei, patrimoniului și destinațiilor locale.

Inițiativa ZMTVV2026 – Moldova, coordonată de Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova – APIT, urmărește să transforme această zi într-o platformă națională de promovare a Republicii Moldova ca destinație vitivinicolă europeană autentică, sustenabilă și competitivă.

Programul profesional central va avea loc la Castel Mimi și Vinăria Asconi, reunind reprezentanți ai autorităților publice, industriei turismului și sectorului vitivinicol, mediului academic, organizațiilor profesionale și partenerilor internaționali.

În paralel, APIT lansează un apel național către vinării, operatori turistici, pensiuni, restaurante, ghizi, organizații profesionale, structuri de dezvoltare locală și ceilalți actori din turism, vin și gastronomie să organizeze propriile activități și să invite publicul să descopere Moldova vitivinicolă pe 8 noiembrie.

De la vinărie la destinație turistică

ZMTVV2026 promovează o abordare în care turismul vitivinicol înseamnă mai mult decât vizitarea unei crame și degustarea vinului.

Vinul poate deveni nucleul unei experiențe turistice complexe, care conectează gastronomia, patrimoniul cultural, cazarea, ghidajul, transportul, producătorii locali, comunitățile rurale și experiențele autentice ale destinației.

Obiectivul este dezvoltarea unor produse turistice integrate, atractive și comercializabile atât pentru piața internă, cât și pentru vizitatorii internaționali.

„Turismul vitivinicol trebuie să însemne mai mult decât o degustare la vinărie. Trebuie să conecteze vinul cu destinația, gastronomia, patrimoniul, comunitățile locale și industria turismului. Obiectivul este ca Moldova să transforme aceste resurse într-un produs turistic competitiv și vandabil internațional”, declară Sergiu Manea, Președintele APIT și Coordonatorul Platformei Naționale pentru Turism.

Green & Ecological Wine Tourism

Una dintre componentele centrale ale programului profesional va fi masa rotundă: „Green & Ecological Wine Tourism: From Sustainability to Competitive Tourism Products”

  • Castel Mimi
  • 8 noiembrie 2026
  • 11:00–11:45

Dialogul va aborda dezvoltarea turismului verde și sustenabil, cooperarea dintre industria vinului și industria turismului, integrarea vinăriilor în produse turistice, rolul comunităților locale și creșterea competitivității destinației Moldova.

Programul de la Castel Mimi și Vinăria Asconi reprezintă componenta profesională centrală a ZMTVV2026.

Apel către vinării și industria turismului

APIT încurajează vinăriile și organizațiile din toate regiunile Republicii Moldova să marcheze 8 noiembrie prin propriile programe
destinate publicului:

• tururi și vizite speciale la vinării;
• degustări și experiențe gastronomice;
• zile ale porților deschise;
• excursii și trasee vitivinicole;
• programe culturale și experiențe locale;
• oferte și pachete turistice speciale;
• colaborări între vinării, pensiuni, restaurante, ghizi și agenții de turism.

Vinăriile și organizațiile participante sunt încurajate să promoveze activ aceste programe și să invite cât mai mulți locuitori ai Republicii Moldova, turiști și vizitatori străini să participe la activitățile organizate pe 8 noiembrie.

APIT și Platforma Națională pentru Turism – PNT vor contribui la promovarea inițiativelor comunicate de participanți, reunindu-le sub identitatea comună ZMTVV2026 – Moldova.

Organizațiile care pregătesc activități pentru această zi sunt invitate să transmită APIT informațiile privind programul, locația, condițiile de participare și modalitatea de rezervare la adresa office@apit.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

8 noiembrie – descoperim Moldova prin vin

Obiectivul ZMTVV2026 este ca Ziua Mondială a Turismului Vitivinicol să fie vizibilă în cât mai multe localități și regiuni ale Republicii Moldova, iar publicul să poată alege dintre multiple experiențe și destinații.

Pe 8 noiembrie, descoperim Moldova prin vin, gastronomie, patrimoniu și experiențe autentice.

Prin mobilizarea comună a industriei vinului și a industriei turismului, această zi poate deveni o sărbătoare națională a turismului vitivinicol și un instrument de promovare a Republicii Moldova pe piața internă și internațională.

APIT a inițiat marcarea la nivel național a Zilei Mondiale a Turismului Vitivinicol în Republica Moldova în 2021, iar ediția din 2026 continuă dezvoltarea dimensiunii profesionale și naționale a inițiativei.