Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0.0288%
  • USD
    17.5246
    0.5273%
  • RUB
    0.2070
    0.2899%
  • RON
    3.8236
    0.0785%
  • UAH
    0.3922
    0.357%

Toate știrile

18 septembrie 2026

Urmează după dialog! Mesajul Kremlinului și al Casei Albe. Ce s-a spus despre trupele din Transnistria

17 Ian. 2022, 07:51
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
17 Ian. 2022, 07:51 // Politica //  Realitatea.md

După o săptămână de diplomaţie intensă, ruşii şi occidentalii rămân pe poziţii „total divergente”, ceea ce este „supărător”, după cum a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu pentru CNN. În ceea ce-i privește pe americani, ei promit un răspuns și o evaluare a disputei cu Moscova la începutul acestei săptămâni, după ce se vor consulta cu aliații, dar avertizează că sunt pregătiți pentru orice scenarii, inclusiv pentru o „ripostă fermă”.

„Nu ştim care va fi rezultatul, am avut aceste trei serii de convorbiri, există anumite puncte de înţelegere între noi. Dar în general, în ceea ce priveşte chestiunile de principiu, putem spune acum că rămânem pe poziţii divergente, pe poziţii total divergente. Iar asta nu este bine, este supărător”, a spus duminică Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Un bun vorbitor de limbă engleză, el și-a dozat bine cuvintele pentru a îmbina un mesaj aparent pașnic cu unul de amenințare: „Nimeni nu ameninţă pe nimeni cu o acţiune militară (…), asta ar fi o nebunie”, a dat asigurări Peskov la CNN, întrebat despre o posibilă ofensivă rusă în caz de eşec al diplomaţiei. „Dar vom fi gata să trecem la represalii”, dacă NATO nu satisface exigenţele ruse, a avertizat el, fără a furniza detalii despre natura acestei riposte.

În plus, a amenințat voalat că răbdarea Rusiei este limitată: „Nu vorbim despre ziua de mâine, nu este o chestiune de ore”, dar „nu vrem să vedem negocieri de o lună, de un an, doar pentru a discuta despre dezacordurile noastre”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus. „Vrem să simţim începutul unei dorinţe de a ţine cont de îngrijorările noastre. Până în acest stadiu, din nefericire, nu am reuşit să ajungem la acest rezultat”, a indicat el.

De ce menține Rusia trupe în Transnistria

Peskov a reluat promisiunile pe care Washingtonul le-ar fi făcut la începutul anilor ’90, odată cu reunificarea Germaniei, că nu se va extinde spre Est, dar a recunoscut cu regret că nu s-au materializat și într-un acord scris, justificând de ce Moscova pune acum pe masa discuțiilor această condiție.

Pe de altă parte, el a spus că Rusia are dreptul să-și amplaseze forțe și arme oriunde pe teritorul propriu, inclusiv la granița cu Ucraina sau în Kaliningrad.

Întrebat de ce Rusia își menține trupe și în afara granițelor sale, de exemplu în Transnistria sau în Georgia, el a spus că este vorba de „trupe de menținere a păcii” pe care dacă le-ar retrage, regiunile respective riscă să se afle în pragul unui nou conflict.

Cât despre ameninţarea cu sancţiuni fără precedent formulată de SUA, în caz de invadare a Ucrainei de către Rusia, Peskov a spus că „ar fi o mare greşeală”,  că „ar duce la o încetare a oricărei relaţii” bilaterale și că oricum sancțiunile niciodată nu au dat rezultate, dimpotrivă, au ajutat Rusia să-și dezvolte economia internă și să-și reducă importurile.

În final, mesajul Kremlinului s-a vrut a fi unul optimist: Peskov și-a exprimat încrederea că „înțelepciunea politică” atât a președintelui Putin, cât și a președintelui Joe Biden își va arăta roadele.

Washingtonul cântărește perspectivele

Europenii şi americanii îi acuză pe ruşi că au comasat aproape 100.000 de soldaţi la frontiera ucraineană în vederea unei potenţiale invazii a ţării vecine. Serviciile de informaţii americane afirmă chiar că Moscova a desfăşurat deja agenţi în estul Ucrainei pentru a derula operaţiuni de „sabotaj”, vizând crearea unui pretext pentru o ofensivă.

Kremlinul a respins aceste acuzaţii şi a dat asigurări că vrea să se apere de postura considerată ameninţătoare a NATO în vecinătatea sa. Rusia cere în special garanţia scrisă că Alianţa nu va accepta o aderare a Ucrainei, o concesie pe care occidentalii o refuză de principiu.

După impasul constatat la finalul seriei de convorbiri de săptămâna trecută, care au eşuat în dezamorsarea unui nou conflict în Ucraina, SUA spun că se vor pronunţa la începutul acestei săptămâni în privința viitorului disputei cu Rusia. „Avem consultări strânse” cu aliaţii Washingtonului şi „vom spune mai mult pe tema viitoarelor etape ale diplomaţiei la începutul săptămânii viitoare”, a declarat duminică, la CBS, consilierul preşedintelui american Joe Biden pentru securitate naţională, Jake Sullivan.

Din teren, războiul se mută în spațiul cibernetic

„Însă cel mai important este că suntem pregătiţi pentru toate scenariile. Dacă Rusia vrea să continue pe cale diplomatică, suntem pregătiţi, dar împreună cu aliaţii şi partenerii noştri. Dacă Rusia alege calea invaziei şi a escaladării, suntem de asemenea pregătiţi pentru o ripostă fermă”, a avertizat el.

În acest context, Kievul a anunţat, duminică, că deţine „probe” ale implicării Moscovei într-un atac cibernetic de amploare care a vizat mai multe site-uri guvernamentale ucrainene. Kremlinul a dezminţit orice implicare rusă.

„Nu m-ar surprinde deloc dacă se adevereşte că este vorba de Rusia”, a comentat Jake Sullivan. Totuşi, „încă nu am stabilit responsabilii pentru acest atac”, a mai spus consilierul Casei Albe, subliniind că „societăţile private cheie” implicate nu au dus la indicii despre presupușii autori. „Lucrăm asiduu pentru a-i identifica”, a adăugat el.

„Dacă se adevereşte că Rusia este cea care loveşte Ucraina cu atacuri cibernetice şi asta continuă şi pe viitor, bineînţeles că vom lucra împreună cu aliaţii noştri la o ripostă adecvată”, a avertizat el.

El a reamintit că SUA au avertizat de luni de zile asupra posibilităţii ca ruşii să utilizeze astfel de acte de piraterie informatică pentru a alimenta tensiunea în Ucraina. „Asta face parte din strategia lor, au făcut-o în trecut în alte contexte”, a menționat Sullivan.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
17 Sept. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
17 Sept. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

Polonia a închis temporar, joi, 17 septembrie, aeroporturile din Lublin și Rzeszów, în timp ce Rusia desfășura un nou atac cu drone asupra vestului Ucrainei, foarte aproape de frontiera poloneză. Explozii au fost auzite la doar câțiva kilometri de granița cu Polonia, iar avioane militare au fost ridicate de la sol. Armata poloneză spune că măsurile au fost preventive și că sistemele de apărare antiaeriană și radarele au fost puse în stare de pregătire, scrie antena3.ro.

Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze a anunțat că aviația militară a început să opereze în spațiul aerian al țării „în legătură cu atacurile desfășurate de Federația Rusă cu ajutorul vehiculelor aeriene fără pilot în Ucraina”.

În acest context, activitatea aeroporturilor din Lublin și Rzeszów, ambele aflate în estul Poloniei, a fost suspendată temporar.

În același timp, un oficial ucrainean a anunțat că explozii s-au auzit la câțiva kilometri de frontiera dintre Ucraina și Polonia, în timpul atacului rusesc cu drone. În regiunile poloneze Lublin și Subcarpatia au fost declanșate alerte, iar locuitorilor li s-a cerut să se adăpostească.

„Sistemele terestre de apărare antiaeriană și sistemele de recunoaștere radar au ajuns într-o stare de pregătire”, au transmis Forțele Armate poloneze.

Armata a precizat că măsurile sunt preventive și urmăresc protejarea spațiului aerian, în special în zonele aflate lângă regiunile ucrainene vizate de atacurile Rusiei.

Donald Tusk anunță că Polonia trebuie să se pregătească de război cu Rusia

După atacurile de joi, premierul Donald Tusk a spus că Polonia trebuie să fie pregătită pentru „diverse scenarii”, în condițiile în care riscul unor noi provocări rusești este real. În ultimele zile, acesta a avertizat că Moscova și-ar putea intensifica acțiunile în săptămânile și lunile următoare și că escaladarea ar putea ajunge inclusiv pe teritoriul polonez.

„Știm că Rusia plănuiește ceva rău. Polonia și poporul polonez nu își pot permite, în nicio situație, să fie naivi sau să se lase conduși de dorințe. Trebuie să ne bazăm acțiunile pe fapte, iar aceste fapte sunt fără echivoc”, a declarat Donald Tusk, potrivit unei postări publicate de NEXTA.

Ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a mers și mai departe joi.

„Situația este cea mai periculoasă. Nu am venit aici să vă sperii, nu vreau să sperii pe nimeni. Vreau mai degrabă să liniștesc, dar nu pot să trec indiferent, pentru că apoi veți spune că nimeni nu v-a avertizat”, a declarat acesta.

Șeful Apărării poloneze spune că Rusia urcă în continuare „pe scara escaladării” și că va recurge la noi provocări. Varșovia își întărește, în consecință, apărarea antiaeriană și măsurile de securitate.

„Situația este gravă. Rusia urcă pe această scară a escaladării. Va folosi provocări din ce în ce mai noi”, a avertizat Kosiniak-Kamysz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!