Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Rusia se confruntă cu un deficit în creștere: Scăderea veniturilor din petrol agravează situația

05 Feb. 2026, 07:47
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
05 Feb. 2026, 07:47 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Deficitul public al Rusiei ar putea fi de trei ori mai mare decât ţinta oficială până la sfârşitul anului, din cauza scăderii achiziţiilor de petrol de către India şi a majorării discounturilor la tranzacţionarea ţiţeiului, care afectează veniturile statului. În acelaşi timp, cheltuielile guvernamentale ar putea depăşi estimările iniţiale, au declarat pentru Reuters surse care au preferat să rămână anonime.

Sursele citează calculele economiştilor de la un grup de experţi care ale legături cu Guvernul, date care nu au fost prevăzute pentru publicare. Aceste informaţii sunt cel mai recent indiciu al presiunilor cu care se confruntă economia rusă în urma sancţiunilor, a dobânzilor ridicate şi a deficitului de forţă de muncă, informează digi24.ro.

Calculele arată un posibil declin al veniturilor din energie cu 18% în 2026, comparativ cu planul Guvernului, cea ce ar duce la un deficit între 3,5% şi 4,4% din PIB, faţă de un nivel planificat de 1,6% din PIB. Estimările indică şi o majorare a cheltuielilor între 4,1% şi 8,4%. Veniturile bugetare totale ar urma să scadă cu 6% faţă de nivelul planificat, la 37.900 miliarde de ruble (494,78 miliarde de dolari).

„Situaţia bugetară se deteriorează semnificativ. Veniturile vor fi mai scăzute iar cheltuielile mai ridicate”, susţin sursele.

Venituri la jumătate Cele mai recente date guvernamentale publicate miercuri arată că veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au înjumătăţit în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2025, atingând cel mai redus nivel de după iulie 2020. Guvernul a obţinut luna trecută venituri de 393,3 miliarde de ruble.

Anul trecut, economia rusă a încetinit semnificativ, după ce lupta Băncii Centrale a Rusiei contra inflaţiei a dus la majorarea dobânzilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Discountul aplicat petrolului rusesc Ural faţă de Brent (cotaţia de referinţă pe plan global) s-a extins în ultimele luni, după ce în octombrie Statele Unite şi Marea Britanie au impus sancţiuni mai dure asupra celor mai mari companii petroliere ruseşti Lukoil şi Rosneft – în urma invadării Ucrainei. Anul trecut, rubla s-a apreciat cu 45% faţă de dolar, ceea ce a afectat de asemenea veniturile, deoarece taxele pe combustibili sunt calculate în dolari, dar plătite în ruble.

Calculele au fost făcute înainte ca preşedintele Donald Trump să anunţe că a convins India să nu mai cumpere petrol rusesc, dar sursele spun că previziunile au luat în calcul un declin de 30% al achiziţiilor Indiei.

Reprezentanţii Ministerului de Finanţe nu au dorit să facă comentarii. Estimările grupului de experţi sunt în mare parte în linie cu cele ale băncilor comerciale şi ale altor instituţii de cercetare. Anul trecut, veniturile Rusiei din petrol şi gaze au scăzut cu 24%, la 8.480 miliarde de ruble, cel mai redus nivel începând din 2020.

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 06:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
13 Nov. 2026, 06:56 // Slider //  Ursu Ana

Pentru milioane de oameni din întreaga lume, vineri 13 este considerată o zi cu ghinion. Unii evită să călătorească, să înceapă proiecte importante sau să ia decizii, de teamă că data le-ar putea aduce evenimente neplăcute. Superstiția este răspândită mai ales în culturile occidentale și își are originile în două credințe mai vechi: reputația negativă a numărului 13 și asocierea zilei de vineri cu suferința și moartea.

Potrivit Bibliotecii Congresului Statelor Unite, cele două superstiții au circulat separat timp de secole, înainte de a se combina și de a transforma ziua de vineri 13 într-un simbol al ghinionului.

Numărul 13 era considerat nefavorabil în mai multe tradiții occidentale. În schimb, numărul 12 simboliza ordinea și perfecțiunea: 12 luni ale anului, 12 semne zodiacale și 12 triburi ale lui Israel. Depășirea acestei structuri prin apariția numărului 13 a fost asociată cu dezechilibrul și dezordinea.

O altă explicație își are rădăcinile în tradiția creștină. La Cina cea de Taină au participat 13 persoane, iar al treisprezecelea invitat, Iuda Iscarioteanul, l-a trădat pe Iisus Hristos. Totodată, răstignirea lui Iisus a avut loc într-o zi de vineri, ceea ce a contribuit la reputația negativă a acestei zile.

O poveste asemănătoare apare și în mitologia nordică. Potrivit unei legende, la un ospăț al celor 12 zei a apărut Loki, al treisprezecelea invitat. Conflictul provocat de acesta a dus la moartea zeului Balder.

Una dintre cele mai cunoscute teorii despre originea superstiției face trimitere la arestarea Cavalerilor Templieri, la 13 octombrie 1307, într-o zi de vineri.

La ordinul regelui Filip al IV-lea al Franței, sute de membri ai ordinului au fost arestați, iar averile acestora au fost confiscate. Templierii au fost acuzați de erezie, unii fiind torturați pentru a obține mărturisiri. Ordinul a fost desființat în 1312, iar ultimul mare maestru, Jacques de Molay, a fost executat în 1314.

Totuși, istoricii nu au identificat dovezi care să confirme că acest episod a stat la originea superstiției. Potrivit unei analize publicate de National Geographic, asocierea arestării templierilor cu ghinionul zilei de vineri 13 a apărut mult mai târziu.

Referințe scrise la această credință există încă din 1834, în Franța. În Statele Unite, superstiția a devenit populară la începutul secolului al XX-lea, inclusiv datorită romanului „Friday, the Thirteenth”, publicat în 1907 de Thomas William Lawson. Cartea prezenta povestea unui broker de pe Wall Street care exploata teama oamenilor față de această dată pentru a provoca panică pe piața bursieră.

Teama de numărul 13 este cunoscută sub denumirea de triskaidekafobie, iar frica specifică de vineri 13 poartă numele de paraskevidekatriafobie.

În prezent, vineri 13 rămâne una dintre cele mai cunoscute superstiții din lume. În timp ce unii oameni continuă să evite anumite activități în această zi, alții o consideră doar o coincidență calendaristică, fără vreo semnificație specială.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!